Cel mai bogat sector din București. Ce au făcut Ciucu și Băluță cu banii bucureștenilor în 2025. Edilii râvnesc funcția de primar general

Pe ce au dat banii Daniel Băluță cu Ciprian Ciucu, edilii de la sectoarele 4 și 6, care candidează la funcția de primar general? Situația la zi a cheltuielilor

Nov 10, 2025 - 17:30
 0  0
Cel mai bogat sector din București. Ce au făcut Ciucu și Băluță cu banii bucureștenilor în 2025. Edilii râvnesc funcția de primar general

Daniel Băluță și Ciprian Ciucu, edilii din sectoarele 4 și 6, candidează la alegerile din 7 decembrie pentru funcția de primar general al Bucureștiului, fiecare lăudându-se cu realizările pe care le-au avut până acum. Cât de buni gospodari au fost cei doi până acum, potrivit datelor oficiale, și cum arată situația financiară din fiecare sector al Capitalei?

Cel mai bogat sector din București. Ce au făcut Ciucu și Băluță cu banii înainte de campania pentru alegerile din 7 decembrie

Băluță (PSD) și Ciucu (PNL) gestionează două dintre sectoarele care s-au dezvoltat cel mai mult în ultimii ani, sectorul 6, condus de liberal, fiind pe locul al treilea la numărul de locuitori, după sectoarele 1 și 3. Dacă vorbim despre bogăție, cei mai mulți bani se învârt în sectorul 1, acolo unde se plătesc și cele mai mari impozite locale, locul unde se află cele mai cunoscute multinaționale care operează în București, care au profituri uriașe. Potrivit datelor furnizate de transparență.eu, până în luna septembrie, topul celor mai bogate sectoare arăta în felul următor:

  • Locul 1: Sectorul 1 (venituri de 2,25 miliarde lei);
  • Locul 2: Sectorul 3 (2 miliarde);
  • Locul 3: Sectorul 4 (1,93 miliarde lei);
  • Locul 4: Sectoarele 2 și 6 (1,88 miliarde lei), la egalitate;
  • Locul 5: Sectorul 5 (1,12 miliarde).

Cu privire la cheltuielile din primele luni ale anului 2025, topul arată în felul următor:

  • Locul 1: Sectorul 4 – 1,84 miliarde lei (primar Daniel Băluță);
  • Locul 2: Sectorul 3 – 1,83 miliarde (primar Robert Negoiță);
  • Locul 3: Sectorul 6 – 1,76 mld. (primar Ciprian Ciucu);
  • Locul 4: Sectorul 2 – 1,56 mld. (primar Rareș Hopincă);
  • Locul 5: Sectorul 5 – 1,06 mld. (primar Vlad Popescu);
  • Locul 6: Sectorul 1 – 1,04 mld. (primar George Tuță).

Cele mai multe venituri de la sectorul 1 provin din rambursările împrumuturilor acordate

Pe ce s-au dus, însă, banii în acest an? În fiecare sector, prioritățile au fost diferite, în funcție de bugetul de care a dispus fiecare primărie și proiectele în derulare. În sectorul 1, cei mai mulți bani au fost cheltuiți cu învățământul (309 milioane lei), asistența socială (245 milioane de lei) și protecția mediului (179 milioane). În primele 9 luni ale anului 2025, primarul Tuță de la 1 a încasat cele mai multe încasări din rambursarea împrumuturilor acordate (946 de milioane lei).

În sectorul 2, condus de Hopincă, grosul banilor au mers către: învățământ (374 milioane), asigurări și asistență socială (292 milioane) și servicii și dezvoltare publică (246 milioane). Veniturile, în mare parte, au venit din taxele și impozitele locale. La sectorul 3, unde edil e Negoiță, cele mai mari cheltuieli au fost la capitolele educație (452 de milioane lei), autorități publice și acțiuni externe (310 milioane) și protecția mediului (303 milioane). Din impozitele și taxele pe proprietate, Primăria Sector 3 a obținut, până acum, 231 de milioane de lei.

Băluță și Ciucu au investit în jur de jumătate de miliard fiecare în dezvoltarea sectoarelor pe care le conduc

Ne mutăm la 4, unde îl avem pe candidatul la alegerile din 7 decembrie, Daniel Băluță. Primăria care administrează cartierele Tineretului și Berceni a cheltuit cel mai mult (peste jumătate de miliard de lei) cu serviciile și dezvoltarea publică, învățământul (280 milioane) și transporturile (234 milioane). La 5, unde cârmaci e fiul lui Cristian Popescu Piedone, fost primar și el și șef la ANPC până de curând, cei mai mulți bani s-au dus pe reparații curente și salariile de bază, apoi către asigurări și asistență socială (207 milioane). În final, la sectorul 6, unde îl avem primar pe Ciucu, contracandidatul lui Băluță, s-a investit în locuințe, servicii și dezvoltare publică (417 milioane lei), restul cheltuielilor fiind completate cu asistența socială și învățământul.

Un alt lucru interesant care reiese din raportul consultat de FANATIK este legat de numărul angajaților de la fiecare primărie de sector. În contextul discuțiilor despre reducerea aparatului bugetar, măsurile cerute de Bolojan fiind extrem de contestate de administrațiile locale, situațiile de la cele șase primării sunt cât se poate de clare. Datele de mai jos trebuie, însă, citite cu o mențiune: multe din serviciile publice locale au fost externalizate de instituții către societăți private ori și-au creat propriile companii care funcționează în cadrul primăriilor.

Reforma Bolojan: cum stau sectoarele cu numărul de angajați. Bonus: Situația de la primăria generală

Iată situația numărului de angajați de la fiecare sector, în plină criză guvernamentală pornită de la reducerea posturilor:

  • Sectorul 1 (populație 265.000) este în limitele legale cu angajările: posturi ocupate – 506, total posturi în organigramă – 1.049 dintre care 453 (43%) sunt neocupate;
  • Sectorul 2 (356.000 de locuitori) are excedent de personal (mai mulți angajați de câți ar avea nevoie); posturi ocupate – 1.230; posturi în organigramă – 1.336, dintre care 106 vacante;
  • Sectorul 3, cu o populație de 487.000 de persoane, are 1.260 de posturi ocupate și e, la fel ca primăria de la 2, pe excedent de personal; în organigramă sunt trecute 1.536 de posturi dintre care neocupate sunt 286 (19%);
  • Sectorul 4 (334.000 locuitori) are doar 426 de posturi ocupate (în limitele legale), capacitatea disponibilă fiind sub limita simulată; posturi prevăzute în total: 1.249 dintre care 66% sunt vacante;
  • Sectorul 5 (300.000 de locuitori) are 573 de posturi ocupate dintr-un total de 1.118, 49% fiind vacante;
  • Sectorul 6 (395.000 de locuitori) are, la fel ca sectoarele 2 și 3, prea mulți angajați, și e vizat de reforma Bolojan: 1.248 de posturi ocupate din 1.472.

Raportat la mia de locuitori, Primăria Sectorului 1 are 2,2 angajați, 2 are 3,4, 3 are 2,5, 4 – 1,2, 5 – 1,9 și a Sectorului 6 – 3,1. Dacă vorbim despre primăria generală pentru care se luptă mai mulți candidați pe 7 decembrie, avem 3.140 de posturi ocupate dintr-un total de 4.968 prevăzute în organigramă (1.828 neocupate). Primăria Bucureștiului are, de asemenea, prea mulți angajați, fapt pentru care ar putea fi tăiate din posturi.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow