Cel mai urmărit TikToker din lume, Khaby Lame, a fost arestat în SUA. Ce lege a încălcat faimosul influencer
Cel mai urmărit TikToker din întreaga lume, Khaby Lame, a fost arestat în SUA și forțat să plece din țară. Ce lege a încălcat faimosul influencer.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/06/khaby-lame.jpeg?#)
Cel mai urmărit influencer de pe TikTok, Khaby Lame, a fost arestat pentru scurt timp de Serviciu pentru Imigrări și Vamă al SUA (ICE). Oamenii legii i-au autorizat „plecarea voluntară” din Statele Unite ale Americii, după ce și-au dat seama că senegalezo-italianul celebru în toată lumea a depășit termenii de ședere conform vizei sale.
Khaby Lame a fost arestat. Ce lege a încălcat
„Autorităţile americane pentru imigraţie şi vămi l-au arestat pe (…) Khabane Lame, în vârstă de 25 de ani, cetăţean italian, pe 6 iunie pe Aeroportul Internaţional Harry Reid din Las Vegas, Nevada, pentru încălcarea legilor privind imigraţia”, a informat ICE prin intermediul unui comunicat de presă.
Autoritățile au mai explicat că Khaby Lame a intrat în SUA pe data de 30 aprilie și a depășit termenul de ședere pe care îl prevedea viza. Potrivit sursei citate, bărbatului i s-a acordat dreptul la plecare voluntară pe data de 6 iunie. În acea zi, cunoscutul tiktoker a plecat din SUA. Momentan, Khaby Lame nu a făcut nicio postare în care să dea detalii despre incidentul în care a fost implicat, conform France24.com.
Khaby Lame este cel mai cunoscut creator de conținut din lume. Născut în Senegal, dar stabilit în Italia, bărbatul a devenit celebru cu ajutorul videoclipurilor amuzante pe care le creează. În clipurile video, influencerul ironizează, cu mult umor, tot felul de ghiduri și sfaturi exagerate sau care nu au absolut nicio logică, fără să scoată vreun cuvânt. Khaby Lame a atras publicul datorită expresiilor faciale comice, dar și cu gestul său celebru în care arată cu mâinile o soluție mult mai simplă la diverse probleme.
Cum a devenit celebru peste noapte
Viața lui Khaby Lame s-a schimbat radical în perioada pandemiei de coronavirus. Din cauza virusului, bărbatul și-a pierdut locul de muncă pe care îl avea la o fabrică. Din acest motiv, a început să posteze constant pe TikTok. Clipurile lui au devenit virale la nivel internațional. În prezent, bărbatul este urmărit de peste 160 de milioane de urmăritori pe Tik Tok, devenit astfel cel mai urmărit influencer de pe această platformă.
Numit ambasador UNICEF la finalul lunii ianuarie, Khaby Lame a devenit și foarte bogat datorită clipurilor sale video. Mai exact, în perioada iunie 2022 și septembrie 2023, conform Forbes, bărbatul a câștigat suma de 16,5 milioane de dolari numai din contractele de parteneriat pe care le-a încheiat cu branduri de renume.
Din păcate, faima și banii nu l-au putut ajuta în legături cu situația din SUA. De la revenirea în funcție, Donald Trump a înăsprit controalele privind imigrația și a demarat o campanie uriașă de deportări din SUA. Deși a fost criticat aspru pentru aceste decizii, președintele american a transmis că nu va schimba nimic și va continua să elibereze SUA de imigranți.
Care este reacția ta?






