Cele mai bune sisteme de pensii din UE. În ce țară se poate lucra trei zile pe săptămână pe salariu întreg şi cât de departe e România de acest model

Momentul pensionării este unul de cotitură în viața unui om și cu toate că e perceput adesea ca unul de mândrie și simbol al trecerii într-o perioadă mai liniștită a vieții, ulterior devine pentru mulți o sursă de anxietate. Schimbarea bruscă și drastică a obiceiurilor de viață şi timpul liber rămas neocupat își pun amprenta asupra psihicului seniorilor, iar studiile atrag atenția asupra acestei probleme: pensionarea este unul dintre cele mai stresante evenimente din viață, aflându-se pe locul 10 (din 43) pe scala Holmes-Rahe, alături de divorț.

O soluţie: formula 80-90-100. 80% ore lucrate, 90% din salariu, 100% contribuţii plătite

Din cauza  stresului generat de această schimbare bruscă, în multe ţări s-au căutat şi găsit soluţii care să faciliteze tranziția de la munca activă la pensionare şi care implică de obicei mai puține ore de lucru, noi forme de implicare socială sau securitate financiară suplimentară, prin intermediul fondurilor de pensii.

În România sistemul de pensii se bazează pe patru piloni, primii doi fiind obligatorii și incluzând contribuții din salariu, în timp ce al treilea şi al patrulea constau în fonduri de pensii facultative şi, respectiv, ocupaţionale. Ultimele două au devenit din ce în ce mai importante, ca modalitate de a crea o securitate financiară suplimentară. Un avantaj în plus, de exemplu, este dat de faptul că statul încurajează pensiile facultative prin contribuţii deductibile fiscal în limita a 400 de euro pe an.

Pentru a vedea cum arată în practică modelele de facilitare a tranziției către pensionare, un exemplu bun este Slovenia, ţară în care vârsta standard de pensionare este de 65 de ani, la fel ca şi în România. De la începutul anului viitor guvernul de la Ljubljana va implementa un nou set de reguli pentru angajaţii cu vârsta de peste 58 de ani, precum și pentru cei cu peste 35 de ani de vechime. Astfel, din 2026 va intra în vigoare o nouă lege care introduce așa-numitul model 80-90-100, ceea ce înseamnă lucrul a 80% din orele de lucru, 90% din salariu și 100% din contribuțiile plătite. Cei care îndeplinesc cerințele de vârstă sau vechime în muncă vor putea astfel să aleagă la locul de muncă dacă doresc să lucreze șase ore pe zi sau să aibă liber vinerea şi, implicit, un weekend prelungit. Iar asta fără să piardă din cuantumul viitoarei pensii.

Mai mult, până în 2028 este planificată o extindere suplimentară a măsurilor, cum ar fi un supliment pentru lucrul în zilele de sâmbătă, o primă obligatorie de Crăciun și o săptămână de lucru de 30 de ore. Acest sistem este inspirat de experiențele din Islanda, Irlanda și Germania, unde practici similare au avut rezultate pozitive la nivelul populaţiei şi nu au afectat procesul de producţie.

Olandezii au dreptul să muncească mai puţin pe aceiaşi bani, după vârsta de 50 de ani

Un alt exemplu interesant îl avem în Japonia. Una dintre cele mai faimoase filozofii de acolo se numește ikigai și este adânc înrădăcinată în cultura niponă. Ikigai poate fi tradus ca „motivul de a trăi” și este o combinație între ceea ce iubim, ceea ce știm să facem bine, de ce are nevoie lumea și ce ne poate aduce o recompensă – care nu trebuie neapărat să fie financiară. Mulți japonezi mai în vârstă își găsesc ikigai tocmai continuând să muncească sau implicându-se în activități sociale după ieșirea la pensie. Pentru ei, munca nu este doar o chestiune de supraviețuire economică, ci o modalitate de a menține scopul, contactele sociale și structura zilnică a vieții.

Institutul de Cercetare Nomura (NRI) a publicat un studiu care descrie rolul așa-numitelor Centre de Resurse Umane de Argint, care facilitează conexiunile între pensionari, angajându-i temporar şi punându-i să îndeplinească sarcini ușoare. Locurile de muncă oferite de aceste centre variază de la tăierea plantelor în parcuri, cititul copiilor la grădinițe sau întreținerea parcărilor pentru biciclete. Datorită acestui fapt, japonezii în vârstă rămân activi, se simt utili și suferă mai puțin de singurătate, ceea ce este crucial într-o țară cu o rată ridicată a longevității.

Olandezii, pe de altă parte, au venit cu conceptul de muncă tranzițională. Aceasta înseamnă că un lucrător de 50 sau 60 de ani își poate reduce orele de lucru, în timp ce venitul său este stabilizat printr-o combinație de salariu și pensie. De exemplu, o profesoară din Utrecht, după 35 de ani de muncă, nu mai este obligată să predea norma 20 de ore pe săptămână. În schimb, poate alege să lucreze numai trei zile, iar sistemul de pensii compensează diferența.

De altfel, statisticile arată că Olanda este țara cu cel mai mare număr de lucrători cu jumătate de normă din zona euro. Până la 42% dintre angajați lucrează cu jumătate de normă, iar ponderea este deosebit de mare în rândul femeilor (63%). Între 2013 și 2024, numărul pensionarilor care lucrează a crescut de la 105.000 la 254.000, ceea ce demonstrează popularitatea soluțiilor flexibile.

63% dintre americani vor să lucreze cu jumătate de normă şi după vârsta pensionării

Rezultatele acestei abordări sunt vizibile la mai multe niveluri. Conform unui studiu realizat de centrul olandez de pensionare Netspar, lucrătorii activi care au folosit munca de tranziție au raportat o sănătate mintală mai bună, mai puțină anxietate legată de bani și o adaptare ulterioară mai ușoară la viaţa de pensionar. Angajatorii, pe de altă parte, au beneficiat de pe urma păstrării pe termen mai îndelungat a angajaților cu experiență şi, implicit, a transferului de cunoștințe către generațiile mai tinere.

În SUA, tot mai mulți oameni aleg așa-numita „encore career”, adică o a doua carieră, care adesea se mută din sectorul privat în cel cu utilitate socială. Acestea sunt, de obicei, locuri de muncă în educație, sănătate, ecologie sau organizații non-profit. Conform sondajelor, 63% dintre americani intenționează să lucreze cu o jumătate de normă după pensionare, în timp ce 11% intenționează să rămână angajați cu normă întreagă. Pentru mulți, nu este vorba doar de bani, ci și de identitate: „Cine sunt eu dacă nu mai lucrez?”.

Planificarea pensionării implică, așadar, mai mult decât facturi și bugete, ci și gândirea la cum să umplem zilele și săptămânile următoare. O astfel de abordare ar putea reduce presiunea asupra sistemului public de pensii, dar ar aduce şi beneficii psihologice seniorilor, care ar trece mai uşor peste şocul unei astfel de schimbări bruşte.