Cele șase orașe ale României unde se vor termina de construit drumuri de mare viteză și noi centuri. Șoferii le vor ocoli și vor petrece mai puțin timp în trafic
Dezvoltare importantă în infrastructura rutieră din România. Șase orașe vor avea, în curând, drumuri de mare viteză și noi centuri. Vești excelente pentru șoferi.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/06/orase-drumuri-mare-viteza-centuri-harta-sosele-santier.jpg?#)
În curând, în șase orașe ale României sau în apropiere de ele vor fi inaugurate drumuri de mare viteză și noi centuri. Șoferii vor economisi astfel timp important.
Se construiește în ritm accelerat: șase orașe vor avea, în curând, drumuri de mare viteză și noi centuri
Începând cu luna iulie, treptat, în cel puțin șase orașe din România vor apărea șosele de mare viteză sau centuri. Acestea vor avea un rol extrem de important pentru șoferi.
În apropiere de Cluj-Napoca, mai exact la Turda, peste doar câteva zile, în iulie, va avea loc inaugurarea tronsonului rutier Turda – Tureni, parte a Drumului Expres DEx4 Turda–Dej. Este o șosea de mare viteză, cu o lungime de 5 kilometri. Va face legătura între Autostrada Transilvania și șoseaua Cluj Napoca – Turda, în nodul rutier Tureni. Drumul va scoate traficul greu din municipiul Turda.
”Reprezentantul DIMEX, în calitate de antreprenor general, a subliniat faptul că partea carosabilă a Drumului Expres va fi finalizată și dată în folosință la 1 iulie 2025, în timp ce lucrările adiacente vor continua până la 25 iulie 2025”, a anunțat Prefectura județului Cluj.
Șosea de centură în județul Brașov
Tot în Ardeal, dar în județul Brașov, vin vești bune și în privința municipiului Făgăraș. După ani de așteptare, au fost finalizate lucrările la șoseaua de centură. Drumul e aproape de inaugurare.
”Am finalizat lucrările înainte de termenul stabilit, undeva în toamnă. Se pare că mai sunt două mici lucrări ale Transgaz și Distrigaz, dar acestea nu țin de Ocolitoare. La Distrigaz, de exemplu, este o cuplare la rețea. După cum ați văzut, se poate circula pe Ocolitoare”, a declarat Mihai Pătrașcu, responsabil de lucrări la Ocolitoarea Făgărașului din partea firmei Strabag, potrivit ziarului local Monitorul de Făgăraș, citat de Adevărul.
Tehnic vorbind, varianta de ocolire a Făgărașului pleacă din DN1 la km 232+324 și se închide în DN1 la km 236+820. Lungimea centurii este de 5,9 kilometri.
Centură aproape de Oradea, aproape de finalizarea lucrărilor
Din Transilvania mergem în Crișana. Se lucrează în ritm susținut și la centura Biharia, o localitate învecinată municipiului Oradea din județul Bihor. ”Lucrările la Centura Biharia, care va scoate traficul greu din interiorul localității Biharia, au ajuns la un stadiu fizic de peste 70%.
În ultimele zile s-a finalizat turnarea stratului de binder pe toată porțiunea centurii de 5,6 kilometri. Stratul de binder este al doilea strat de asfalt din cele trei care vor fi în total”, a informat, recent, Consiliul Județean Bihor.
După inaugurare, drumul din vest va fluidiza traficul la ieșirea din Oradea spre Marghita și Satu Mare, va reduce numărul accidentelor pe DN19 și va diminua poluarea în localitatea Biharia, au adăugat reprezentanții instituției.
Tot în 2025, sunt speranțe că se va deschide traficului și centura Zalăului. Vorbim de un segment de drum de circa 5,5 kilometri, care urmează să completeze actuala șosea de centură a Zalăului. Tronsonul noii centuri a fost început în 2021. E compus din cinci viaducte, cinci poduri și două intersecții tip giratoriu la fiecare capăt. Finalizarea lucrărilor este prevăzută în acest an.
O altă centură va fi inaugurată în august, în județul Prahova
Sunt promisiuni că, peste două luni, în august, va fi dată în folosință centura orașului Mizil, cu o lungime de aproape 7,5 kilometri, potrivit Consiliului Județean Prahova. În prezent, peste 80% din lucrări sunt deja realizate.
Încă din 2023 au început lucrările la centura orașului Comarnic, în lungime de aproape șase kilometri. Tronsonul din sudul țării este necesar pentru fluidizarea circulației pe DN1 – Valea Prahovei, trebuie finalizat în acest an.
Alte orașe care au sau vor avea drumuri de mare viteză și centuri
Încă din 2000, în România a început construcția primelor centuri ocolitoare ale orașelor mari. Municipii ca Pitești, Constanța, Sibiu, Craiova sau Cluj-au deja centuri de autostradă sau drumuri expres.
Recent, în Arad, la sfârșitul anului 2024 a fost finalizat complet inelul de centură al municipiului. Bucureștenii mai au ceva de așteptat. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că până în 2026 vor trebui finalizate lucrările la Autostrada A0 – Centura Capitalei.
Care este reacția ta?






