Cercetătorii au găsit explicația scăderii alarmante a IQ-ului în Europa. Totul a început din perioada Imperiului Roman
Utilizarea la scară a unui element chimic încă din perioada Imperiului Roman a avut ca efect, printre altele, un IQ scăzut la nivelul populației.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/01/iq-scazut.jpg?#)
Coeficientul de inteligență (IQ) a scăzut dramatic în perioada Imperiului Roman și în secolele care au urmat, arată un studiu cognitiv realizat recent.
Plumbul, cauza unui IQ scăzut al populației europene
Specialiștii susțin că populația europeană a suferit din cauza expunerii la un metal toxic, folosit la scară largă în Imperiul Roman. Mai exact, este vorba despre plumb, folosit de romani la fabricarea conductelor de apă sau a vaselor de gătit.
De asemenea, plumbul a mai fost folosit în produse precum medicamentele sau cosmeticele, iar romanii au descoperit că adăugarea de compuși ai plumbului în vin nu doar că îl conserva mai bine, dar îi și îmbunătățea gustul. Acest lucru a dus la ingerarea intenționată a metalului.
Pe lângă expunerea directă prin obiectele de uz zilnic, populația romană era supusă și inhalării plumbului prezent în aer, rezultat al activităților miniere sau de topire a metalelor prețioase precum argintul și aurul.
Aceste operațiuni industriale la scară largă au eliberat cantități mari de plumb în atmosferă, care au contribuit la expunerea masivă a populației la această substanță.
Cercetătorii estimează că, în perioada de vârf a Imperiului Roman, nivelurile de plumb din sângele copiilor ar fi putut crește cu aproximativ 2,4 micrograme pe decilitru. Această expunere ar fi condus la o scădere a IQ-ului cu 2,5 până la 3 puncte, scrie Adevărul.
Astăzi, expunerea la plumb este considerată periculoasă
Având în vedere că Imperiul Roman avea o populație de peste 80 de milioane de persoane, respectiv un sfert din populația mondială la acea vreme, impactul asupra sănătății publice ar fi fost covârșitor, inclusiv în ceea ce privește dezvoltarea unui IQ scăzut.
Efectele pe termen lung ale expunerii la plumb includ probleme cognitive, comportamentale și fizice. Unii cercetători susțin chiar că aceste efecte ar fi putut contribui la declinul Imperiului Roman.
“Las epidemiologilor, istoricilor antici și arheologilor sarcina de a stabili dacă nivelurile de poluare atmosferică cu plumb și impactul asupra sănătății pe care le-am identificat au fost suficiente pentru a schimba istoria”, spune Dr. Joseph McConnell de la Desert Research Institute din Nevada.
După căderea Imperiului Roman, poluarea cu plumb a scăzut în intensitate, însă aceasta a ajuns din nou niveluri alarmante în secolul XX, în perioada Revoluției Industriale. În prezent, au fost impuse reglementări stricte, care a redus expunerea populației la acest metal.
Care este reacția ta?






