Cine e jucătorul român ce a semnat cu Real Madrid! Anunțul momentului făcut chiar de fotbalist: „Sunt foarte fericit”. Foto
Eduardo Corlat, mijlocașul de doar 16 ani, a semnat primul său contract de fotbalist profesionist cu spaniolii de la Real Madrid.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/02/fotbalistul-roman-a-semnat-primul-contract-de-fotbalist-profesionist-cu-real-madrid-anuntul-urias-facut-de-acesta.jpg?#)
Gică Hagi este singurul fotbalist român care a jucat în tricoul echipei de seniori a celor de la Real Madrid, în perioada 1990 – 1992. După 33 de ani, există speranțe să mai vedem un jucător din România care să evolueze pentru campioana Spaniei.
Eduardo Corlat a semnat primul contract de fotbalist profesionist cu Real Madrid
Real Madrid este de departe cel mai important club din fotbalul european, fiind an de an la cel mai înalt nivel. Câștigătoare a UEFA Champions League în sezonul precedent, gruparea de pe Santiago Bernabeu a decis să dea încredere unui fotbalist român din academie.
Eduardo Corlat, fotbalist care frecventează naționala sub 16 ani a României, a semnat primul său contract de jucător profesionist cu gruparea din LaLiga și va evolua pentru moment, la fel ca până acum, la grupele de juniori ale „los blancos”.
Marele anunț a fost făcut chiar de mijlocașul român, care este component al academiei din vara anului 2020, de când a fost transferat de la Getafe: „Sunt foarte fericit și mândru să pot semna primul meu contract profesionist cu Real Madrid”, a scris puștiul de 16 ani, pe contul său oficial de Instagram.
Născut la Madrid, Eduardo a ales să reprezinte România, fiind deja selecționat în repetate rânduri la naționala sub 16 ani. El a început fotbalul la clubul Moscardo, unde a jucat în perioada 2014 – 2018.
Eduardo Corlat a câștigat East Mallorca Cup alături de Real Madrid U15
Raul Andrei Perțea și Edu Corlat au câștigat în 2024 turneul East Mallorca Cup alături de Real Madrid U15, după ce au învins în finală rivala Barcelona. Raul Andrei Perțea, căpitanul lui Real Madrid U15, a marcat singurul gol al finalei în minutul 12.
Cei doi au ales în primă instanță să reprezinte România, în ciuda faptului că sunt născuți în Spania, dar primul a bifat deja două prezențe și la naționala sub 16 ani a ibericilor, unde a și marcat deja un gol în cele două apariții. În cele din urmă, Raul Andrei Perțea a fost convins de spanioli să joace pentru ei.
Care este reacția ta?






