Cine e puștiul debutat de Gică Hagi la 16 ani în CFR Cluj – Farul 4-1. A intrat într-un top select

Ianis Avrămescu a debutat în tricoul echipei de seniori a Farului la vârsta de 16 ani și 6 luni, în partida contra lui CFR Cluj din semifinalele Cupei României Betano.

Apr 26, 2025 - 22:00
 0  1
Cine e puștiul debutat de Gică Hagi la 16 ani în CFR Cluj – Farul 4-1. A intrat într-un top select

Farul a părăsit Cupa României Betano în faza semifinalelor, după ce a fost învinsă cu 4-1 de CFR Cluj în Gruia, dar meciul a fost unul memorabil pentru tânărul Ianis Avrămescu, care și-a făcut debutul la echipa de seniori a constănțenilor.

Cine e puștiul debutat de Gică Hagi în meciul cu CFR Cluj

Ianis Avrămescu a debutat la echipa mare a Farului la vârsta de 16 ani, fiind introdus pe teren de Gică Hagi în minutul 71 al partidei cu CFR Cluj, în locul lui Ionuț Vînă. Acesta este component al echipei U18 a Farului, care evoluează în Liga de Tineret, unde în acest moment ocupă poziția secundă în play-off, la două puncte în urma liderului FCSB.

Avrămescu s-a aflat pe teren și la cele patru meciuri disputate de constănțeni în actuala ediție din UEFA Youth League. Acesta a fost titular în „dubla” din turul 2 contra sârbilor de la IMT Belgrad, câștigată cu scorul general de 3-1, iar apoi a fost introdus pe parcurs în cele două jocuri din turul 3, împotriva croaților de la Lokomotiva Zagreb, ambele pierdute de constănțeni.

Fotbalistul Farului a îmbrăcat tricoul României la nivel U15, U16 și U17. Alături de naționala U17 a evoluat recent în cele șase partide din preliminariile pentru Campionatul European din acest an, marcând o „dublă” într-un succes cu 10-0 contra reprezentativei din Liechtenstein.

Despre debutul lui Avrămescu a vorbit căpitanul Farului din partida cu CFR, Denis Alibec. „Mă bucur foarte mult pentru Avrămescu, a jucat bine. De acum încolo, sper să o facă toți cât mai bine și să ajungă la un nivel foarte înalt“, a afirmat acesta la flash-interviul de la finalul întâlnirii.

Avrămescu, în topul celor mai tineri debutanți ai Farului

La vârsta de 16 ani și 6 luni, mijlocașul se află pe locul 10 într-un clasament al celor mai tineri debutanți din istoria clubului Farul, fiind devansat de mai multe nume importante din fotbalul românesc, inclusiv fotbaliști care au evoluat la prima reprezentativă.

În fața lui Avrămescu se află Andrei Borza, Carlo Casap, Denis Drăguș, Ianis Hagi, Alexi Pitu, Enes Sali, Alexandru Stoian și chiar fotbalistul pe care l-a înlocuit acesta în duelul cu CFR, Ionuț Vînă. Lider la acest capitol este Roberto Mălăele, care a debutat în 2017 la vârsta de 14 ani și 6 luni într-o partidă contra celor de la CSM Reșița.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow