Cine este primul fotbalist miliardar din istorie. La 39 de ani, are o avere imensă: „E ca atunci când câștigi Balonul de Aur”
Primul fotbalist miliardar din istorie are 39 de ani și o avere uriașă. A reușit performanțe deosebite până acum și recunoaște că e în culmea fericirii.
Cristiano Ronaldo este primul fotbalist miliardar din istorie. Acesta are 39 de ani, urmează să se căsătorească cu Georgina Rodriguez, alături de care are o familie superbă și se poate declara cu adevărat împlinit.
Cristiano Ronaldo, primul fotbalist miliardar din istorie
Cristiano Ronaldo a reușit să adune o avere fabuloasă de-a lungul carierei sale. În luna octombrie acestui an, acesta a ajuns la o avere de 1,4 miliarde de dolari, după cum arătau cei de la Bloomberg Billionaires Index.
Iar această sumă l-a făcut să devină și primul fotbalist miliardar din istorie. De menționat e faptul că topul celor mai bogați foști și actuali sportivi îl are în frunte pe Michael Jordan, cu o avere de 3,5 miliarde de dolari.
Pe locul doi se află chiar românul Ion Țiriac. Fostul tenismen în vârstă de 86 de ani are o avere de 2,5 miliarde de dolari. Și iată că de abia pe locul trei îl avem și pe Cristiano Ronaldo, la mare diferență față de cei doi.
Ce spune Cristiano Ronaldo despre această reușită
Într-un interviu acordat recent, fotbalistul a fost întrebat despre cum se simte odată ce a devenit primul fotbalist miliardar. Iar răspunsul portughezului pentru jurnalistului britanic Piers Morgan a devenit viral.
Cristiano Ronaldo nu a fost surprins când a văzut cifrele pentru că era pregătit de așa ceva. De asemenea, el a comparat reușite cu câștigarea Balonului de Aur și s-a declarat mândru de ceea ce a adunat până acum.
Fotbalistul spune că nu a făcut niciodată o obsesie pentru bani. Acesta pune preț pe cu totul alte lucruri și în opinia sa, probabil și din acest motiv a strâns o adevărată avere de-a lungul timpului.
„Știam că voi ajunge. Eram pregătit, era doar o chestiune de timp. Sunt foarte fericit. E ca atunci când câștigi Balonul de Aur. La 39 de ani, am atins acea bornă și, sincer să fiu, sunt foarte mândru.
Nu sunt obsedat de bani. Când atingi un anumit nivel, banii nu mai contează, din punctul meu de vedere. Totuși, e mereu bine să ai mai mult, pentru că suntem oameni și niciodată nu ne mulțumim cu ce avem.
Am învățat de-a lungul timpului că banii sunt importanți, dar există în viață lucruri mai importante. Nu mă surprinde (n.r. că e singurul fotbalist miliardar). Dacă vorbim despre istoria fotbalului, pot să mă numească arogant sau oricum, dar statisticile nu mint. Despre orice record s-ar vorbi, Cristiano este acolo, în vârful listei, așa că e încă un record”, a spus Cristiano Ronaldo, citat de Marca.
Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez se căsătoresc în 2026
Iar pe lângă faptul că a devenit primul fotbalist miliardar din istorie, Cristiano Ronaldo mai are și o altă bucurie în viața personală. Acesta urmează să se căsătorească cu Georgina Rodriguez.
Cei doi sunt împreună de ceva timp și s-au logodit de abia anul acesta. De altfel fotbalistul a ales un inel deosebit pentru partenera sa de viață. Cât despre marele eveniment, acesta este programat anul viitor, după Cupa Mondială.
Cristiano Ronaldo vrea să aducă trofeul la masă și nu se declară un tip prea romantic. „Am plănuit să facem nunta după Cupa Mondială, cu trofeul pe masă. Eu nu sunt un tip romantic. Sunt romantic în felul meu”, a declarat Cristiano Ronaldo, potrivit Marca.
Care este reacția ta?