Cine sunt cei doi tineri care trăiesc cu doar 1.500 de lei pe lună, fără joburi, curent, internet și TV
Deși pare greu de crezut, doi tineri trăiesc cu doar 1.500 de lei pe lună. Nu au joburi și nici curent, internet ori televiziune.
:format(jpeg):quality(90)/wp-content/uploads/2025/08/tineri-rulota.jpg?#)
Doi tineri au găsit rețeta ”succesului”, iar în prezent trăiesc cu doar 1.500 de lei pe lună. Nu se întâmplă în România, ci în Marea Britanie, unde de altfel costurile pot fi chiar mai mari decât la noi în țară.
Cine sunt cei doi tineri care trăiesc într-o rulotă, fără curent, internet sau televiziune
Libby Ramsden are 25 de ani, iar partenerul ei, Ollie Blackwell, are 26 de ani. Cei doi au decis să renunțe la locurile de muncă pe care le aveau și să trăiască într-un mod inedit.
În prezent cuplul locuiește într-o rulotă fixă, iar cheltuielile zilnice ajung la aproape 9 lire sterline pe zi, adică în jur de 50 de lei. Cum reușesc însă să facă asta? Practic cei doi au făcut trecerea la o locuință independentă de rețeaua electrică în septembrie 2023.
Nu au televizor sau WiFi, colectează apa de ploaie și își alimentează casa cu un generator acționat de un tractor. Iar deși pare greu de crezut, cei doi tineri, care trăiesc în Silsden, Yorkshire, cheltuie lunar doar 269 de lire sterline pentru întreținerea casei lor, adică puțin peste 1.500 de lei.
Ce joburi aveau anterior cei doi tineri și cum trăiesc cu doar 1.500 de lei pe lună
„Cel mai bun lucru este că nu ne bazăm pe nimeni. Nimeni nu ne dictează facturile la electricitate. Nu suntem legați de niciun contract în niciun fel. Ne bazăm pe noi înșine. Avem libertatea de a trăi așa cum vrem”, a dezvăluit Libby, conform metro.co.uk.
Înainte de a se muta în rulota lor, Libby și Ollie locuiau fiecare în casele părinților lor, unde plăteau chirie. Totodată, Libby lucra ca asistentă de laborator, câștigând 24.000 de lire sterline. De cealaltă parte, Ollie era fermier și mecanic de tractoare, câștigând 20.000 de lire sterline pe an.
Cei doi se mai ocupau și de o activitate secundară, Herd and Hive. Practic vindeau săpun și miere din lapte de capră. Odată cu epuizarea produselor, au vrut să lucreze la afacere cu normă întreagă, dar nu și-au permis.
Când au decis tinerii să trăiască la rulotă
Lucrurile au luat o întorsătură neașteptată în momentul în care tatăl fermier al lui Ollie, Terry, în vârstă de 60 de ani, s-a oferit să le închirieze un teren unde să își poată instala o rulotă fixă și să trăiască în afara rețelei electrice.
Au cheltuit 11.000 de lire sterline pentru a-și cumpăra noua casă pe roți și nu regretă alegerea făcută. Aveau alte alternative precum închirierea unui alt spațiu, însă se pare că propunere venită din partea lui Ollie a fost cea mai bună.
„A fost o decizie evidentă dacă voiam să ne dăm demisia. Înainte de a ne muta, ne-am gândit să închiriem sau să obținem o ipotecă și te aștepți să cheltuiești în jur de 1.000 de lire sterline pe lună”, a mai dezvăluit Libby.
Deși viața este puțin mai rustică decât într-o casă standard, cei doi spun că se descurcă ușor. Colectează apa de ploaie de pe acoperișul unui hambar, o filtrează pentru rulotă și animalele lor și pornesc un generator acționat de un tractor timp de o oră în fiecare noapte pentru a găti, a face duș și a încărca telefoanele.
Încălzirea și gătitul se fac pe o sobă cu lemne. Cuplul speră în curând să instaleze panouri solare, pentru a reduce și mai mult costurile. Și se pare că cei doi mai beneficiază și de o colectare regulată a gunoiului.
În același timp, Ollie a săpat o fosă septică, astfel încât cuplul să aibă o toaletă funcțională. Iar tinerii povestesc că în total, costurile de funcționare ale casei lor sunt de doar 8,87 lire sterline pe zi, adică 270 de lire sterline pe lună. Pentru ei, deci, alegerea făcută este una cât se poate de bună.
Care este reacția ta?






