Cine transmite la TV Universitatea Craiova – Bașakșehir și CFR Cluj – Hacken. Cum se pot vedea cele două partide
Ambele echipe românești își vor disputa retururile din play-off-ul Conference League pe teren propriu! Află cine transmite la TV Universitatea Craiova - Bașakșehir și CFR Cluj - Hacken
Echipele românești mai au un singur meci de disputat în preliminariile cupelor europene, iar Universitatea Craiova continuă să aibă șanse mari de calificare. Deși CFR Cluj a pierdut la 5 goluri diferență în Suedia, ardelenii vor încerca imposibilul până în ultimul minut. Află unde poți vedea cele două partide din Conference League.
Unde se poate vedea la TV Universitatea Craiova – Bașakșehir și CFR Cluj – Hacken, în play-off-ul Conference League
Universitatea Craiova și CFR Cluj mai au un singur meci de disputat pentru a afla dacă vor continua meciurile europene sau nu. Dacă în cazul ardelenilor lucrurile sunt destul de clare, iar șansele de calificare sunt minime, Universitatea Craiova are șansa de a se califica în premieră pe tabloul principal al unei competiții UEFA.
Oltenii îi vor întâlni pe turcii de la Bașakșehir, pe care i-au învins la Istanbul cu 2-1, în timp ce echipa antrenată de Andrea Mandorlini va da piept cu Hacken, formația ce a distrus-o pe CFR pe sinteticul din Suedia, cu scorul de 7-2.
Ambele partide vor începe de la aceeași oră, iar drepturile TV pentru transmisiunea partidei pe teritoriul românesc au fost achiziționate de Digi și Prima. Prin urmare, Universitatea Craiova – Bașakșehir se va putea vedea pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1, începând cu ora 20:30, în timp ce CFR Cluj – Hacken se poate vedea pe Digi Sport 2 și Prima Sport 2, tot de la 20:30.
Ștefan Baiaram, incert pentru duelul crucial cu Bașakșehir! Ce a spus Mirel Rădoi la conferința de presă
La conferința de presă premergătoare meciului CSU Craiova – Bașakșehir, Mirel Rădoi s-a arătat destul de îngrijorat față de situația medicală a celui mai important jucător al Craiovei în momentul de față, Ștefan Baiaram. Tânărul atacant al oltenilor ar putea lipsi, iar tehnicianul Craiovei trebuie să aibă soluții pregătite pentru a-l suplini:
„Avem semne de întrebare legate de primul 11. Fane (n.r. Ștefan Baiaram) e în continuare cu noi în cantonament pentru tratament, a resimțit dureri, vom vedea dacă în această seară va putea să facă măcar o bicicletă și ceva în sală separat, urmând ca mâine dimineață împreună cu staff-ul medical să luăm o decizie dacă va juca sau nu, în funcție dacă va mai resimți dureri.
Să sperăm totuși, mai este noaptea asta, mâine câteva ore, departamentul medical să poată să facă minuni și mâine măcar să intre pe final, dacă nu va fi titular. Avem două variante, Steven și Barbu, probabil Steven, pentru că Barbu este junior și nu putem să punem atâta presiune pe umerii lui”, a spus Mirel Rădoi în cadrul conferinței de presă premergătoare partidei CSU Craiova – Bașakșehir.
Care este reacția ta?