Clubul la care Răzvan Lucescu a făcut istorie se privatizează. Arabii au pus două miliarde de dolari pe masă

Fondul Public de Investiții (PIF) din Arabia Saudită vrea să privatizeze cele 4 cluburi importante din țară și îi are în vizor pe cei mai bogați șeici. Ce se întâmplă cu Al Hilal, unde Răzvan Lucescu a scris istorie.

Dec 17, 2025 - 15:30
 0  0
Clubul la care Răzvan Lucescu a făcut istorie se privatizează. Arabii au pus două miliarde de dolari pe masă

În Arabia Saudită se pregătește ceva de mare anvergură. Al Hilal își schimbă proprietarul, într-o tranzacție care ar putea fi punctul de plecare pentru mai multe cluburi. Gruparea este foarte aproape de a fi achiziționată de unul dintre cei mai bogați afaceriști din Orientul Mijlociu.

Cine vrea să cumpere Al Hilal

Prințul Alwaleed bin Talal, proprietarul Kingdom Holding Company și membru al familiei regale, a făcut o ofertă pentru a cumpăra 100% din clubul Al Hilal. A pus la bătaie o sumă amețitoare pentru a privatiza unul dintre cele patru cluburi care aparțin de PIF.

Un anunț oficial cu privire la finalizarea tranzacției este așteptat înainte de sfârșitul lunii decembrie, relatează moroccoworldnews.com. Negocierile dintre Prințul Alwaleed și Fondul Public de Investiții (PIF), care deține în prezent 75% din Al Hilal, durează de aproximativ un an.

Restul de 25% este deținut de o organizație non-profit care primește deja o finanțare semnificativă de la Prințul Alwaleed. Tranzacția este evaluată la aproximativ 2 miliarde de dolari, ceea ce o face una dintre cele mai mari din istoria sportului saudit.

Ce se întâmplă cu celelalte cluburi mari din Arabia Saudită

Dacă va fi finalizată, tranzacția ar marca prima achiziție privată completă a unui club important de fotbal saudit în cadrul programului de privatizare a sportului din Arabia Saudită. Inițiativa, lansată în 2023, își propune să atragă investiții private, să îmbunătățească managementul cluburilor și să stimuleze competitivitatea fotbalului saudit la nivel global.

În timp ce vânzarea clubului Al Hilal se apropie de finalizare, la alte cluburi situația rămâne, deocamdată, incertă. Al Ittihad, Al Nassr și Al Ahli rămân sub proprietatea PIF, iar negocierile cu mai mulți investitori se așteaptă să dureze luni de zile.

Ce trofee a cucerit Răzvan Lucescu cu Al Hilal

Amintim că, în perioada 2019-2021, Al Hilal a fost antrenată de Răzvan Lucescu. Cu arabii, românul a câștigat, pe plan intern, campionatul și Cupa. De asemenea, și-a trecut în palmares și Liga Campionilor Asiei. În prezent, pe banca tehnică a celui mai puternic club din Arabia Saudită se află Simone Inzaghi.

Al Hilal, cu sediul în Riad, este cel mai titrat club din Arabia Saudită. Are 19 titluri de campion și patru trofee ale Ligii Campionilor Asiei.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow