Cod galben de vijelii în București, Ilfov și Prahova. ANM anunță ploi torențiale, furtuni și grindină

Vremea se schimbă radical: ANM a emis, luni, atenționări cod galben de vijelii puternice pentru București, Ilfov și Prahova.

Jul 7, 2025 - 21:00
 0  1
Cod galben de vijelii în București, Ilfov și Prahova. ANM anunță ploi torențiale, furtuni și grindină

Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni seara, mai multe atenționări nowcasting cod galben de vijelii pentru București, dar și pentru mai multe localități din Ilfov și Prahova. Zonele vizate de alertele de ultimă oră.

Alerte de ultimă oră de la ANM. Cod galben de vijelii în București, Ilfov și Prahova

După caniculă, vijeliile pun stăpânire pe mare parte a țării. În această seară, Capitala se află sub cod galben de ploi torențiale, grindină, vânt puternic și descărcări electrice. Atenționarea a intrat în vigoare la 18:55, fiind valabilă până la ora 20:00. Potrivit ANM, viteza vântului la rafală va fi de 50…70 km/h.

În același timp, mai multe localități din județul Ilfov se află sub atenționare nowcasting de vijelii puternice, grindină, descărcări electrice și averse. Mai exact, localitățile Pantelimon, Afumați, Glina, Ștefăneștii de Jos, Popești-Leordeni sunt sub cod galben până la ora 21:00.

„Se vor semnala : Vijelie, viteza vântului la rafală de 50…70 km/h, grindină averse ( 15…25 l/mp), descărcări electrice”, anunță Administrația Națională de Meteorologie.

De asemenea, localitățile Buftea, Chitila, Otopeni, Periș, Gruiu, Balotești, Moara Vlăsiei, Snagov, Ciolpani, Mogoșoaia, Tunari, Nuci, Corbeanca, Grădiștea, Petrăchioaia, Dascălu, din județul Ilfov se află sub cod galben de vreme rea, până la ora 20:40. „Se vor semnala : Vijelie, viteza vântului la rafală de 50…70 km/h, grindină (2…3 cm), averse ( 15…25 l/mp), descărcări electrice”, adaugă ANM.

Localitățile din Prahova vizate de atenționarea meteo

Și pentru județul Prahova a fost emisă o atenționare nowcasting cod galben de vreme rea. Până la ora 20:40 se vor semnala ploi torențiale, vijelii puternice și descărcări electrice.

Sunt vizate următoarele localități: Câmpina, Băicoi, Breaza, Comarnic, Vălenii de Munte, Măneciu, Filipeștii de Pădure, Ariceștii Rahtivani, Filipeștii de Târg, Brebu, Florești, Slănic, Vărbilău, Valea Doftanei, Izvoarele, Telega, Măgureni, Scorțeni, Gura Vitioarei, Drajna, Bănești, Poiana Câmpina, Cerașu, Starchiojd, Posești, Cornu, Vâlcănești, Teișani, Aluniș, Cocorăștii Mislii, Dumbrăvești, Șotrile, Bertea, Provița de Jos, Predeal-Sărari, Provița de Sus, Ștefești, Adunați, Secăria, Cosminele, Talea.

Amintim că furtunile violente au făcut ravagii, luni, în mai multe regiuni din România. Patru județe s-au aflat sub cod roșu de vijelii.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow