Comisioane uriașe pentru agenții jucătorilor din Premier League. Suma record cheltuită

Premier League continuă să fie cel mai atractiv campionat de fotbal din Europa pentru jucători, dar și pentru agenții acestora. Ce sumă record a fost cheltuită pentru reprezentanții fotbaliștilor transferați.

Apr 22, 2025 - 09:00
 0  2
Comisioane uriașe pentru agenții jucătorilor din Premier League. Suma record cheltuită

Premier League, campionatul aflat pe primul loc în ierarhia coeficientului european în sezonul 2024/2025, este o destinație de top și mult râvnită de jucători, dar și de agenții acestora. Suma la care s-au ridicat comisioanele impresarilor este una fabuloasă.

Impresarii jucătorilor din Premier League, plătiți regește

Premier League produce an de an fotbal de calitate și atrage tot mai mulți fotbaliști de top. Jucători precum Erling Haaland încasează aici un salariu astronomic.

Prima ligă din Anglia plătește sume uriașe pentru tot ce înseamnă un jucător de fotbal, de la transferul acestuia, la salariu, până la agentul care îl reprezintă. Astfel, în intervalul februarie 2024 – februarie 2025, echipele din Premier League au cheltuit 409 milioane de lire sterline pentru comisioane către agenți și intermediari, informează Thesun.co.uk.

Aceeași sursă notează faptul că suma cheltuită pentru reprezentanții fotbaliștilor a crescut alarmant de la sezon la sezon în ultimii ani. Concret, în sezonul 2021/2022 s-au folosit 272 de milioane de lire sterline, sezonul următor 318 milioane de lire sterline, iar în ultimele două stagiuni peste 400 milioane de lire sterline.

Cine sunt echipele care oferă cei mai mulți bani pentru agenții jucătorilor

Când vine vorba de echipele de club care achită cele mai mari sume către cei care îi reprezintă pe jucători, lider este Chelsea. Londonezii au cheltuit nu mai puțin de 60 de milioane de lire sterline.

Manchester City, campioana ultimelor sezoane, se află pe locul 2 în acest top. Comisioanele echipei lui Pep Guardiola s-au ridicat la suma de 52 de milioane de lire sterline. Locul 3 le aparține rivalilor din oraș, Manchester United, cu 33 de milioane de lire sterline cheltuite.

Clubul care a plătit însă cea mai mică sumă pe comisioanele pentru agenți este Ipswich Town. Actuala ocupantă a locului 18 din campionat, primul retrogradabil, a cheltuit doar 6 milioane de lire sterline.

  • Championship (al doilea eșalon din Anglia) a cheltuit pe comisioanele către agenți suma de 63 de milioane de lire sterline
  • În total, toate cele 5 ligi competiționale din Anglia au cheltuit suma de 483 de milioane de lire sterline

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow