Comuna din România care s-a dezvoltat puternic în ultimii ani. Se află într-o zonă spectaculoasă a țării noastre și aici se trăiește mai bine ca în multe orașe

Undeva într-o zonă extrem de pitorească din România, încărcată de istorie și de forme de relief unice, se află comuna care s-a dezvoltat într-un mod impresionant.

Jun 14, 2025 - 17:30
 0  0
Comuna din România care s-a dezvoltat puternic în ultimii ani. Se află într-o zonă spectaculoasă a țării noastre și aici se trăiește mai bine ca în multe orașe

Comuna din România care în ultimele două decenii a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă. Deloc surprinzător, aceasta a devenit una dintre cele mai faimoase destinații turistice rurale din lume.

Într-o zonă pitorească din România găsim comuna care s-a dezvoltat spectaculos, devenind una dintre cele mai faimoase destinații turistice rurale din lume

Într-o țară ca România, a cărei dezvoltare a stagnat mult în ultimele decenii, accesarea fondurilor europene a reprezentat, pentru multe comunități, șansa de a se revigora din toate punctele de vedere.

Fondurile europene, aceste resurse financiare puse la dispoziție de Uniunea Europeană pentru a sprijini dezvoltarea economică și socială a membrilor săi, sunt destinate proiectelor și inițiativelor care contribuie la creșterea economică, crearea de locuri de muncă și îmbunătățirea calității vieții. Acești bani oferă oportunități semnificative de finanțare pentru întreprinderi, organizații și instituții care doresc să-și extindă activitățile sau să implementeze proiecte inovatoare.

În ultimii ani, au existat și administrații eficiente în țară care au știut însă cum să atragă banii și să-i cheltuie cu folos. Un exemplu fericit într-o mare de eșecuri este comuna Rășinari din Mărginimea Sibiului. Zona nu s-a rezumat doar la renumele câștigat în trecut, din oierit. Administrația locală a știut să conserve vechile meșteșuguri, dar în paralel a și accesat fonduri europene pentru a ridica nivelul de trai al locuitorilor.

Primarul localității dezvăluie că rețeta succesului trebuie să combine fondurile europene cu turismul. Banii de la Bruxelles au fost cei care au dus la dezvoltarea comunității, în ultimul deceniu și jumătate.

”În principal, fondurile europene ne-au ajutat să realizăm rețeaua de apă și canalizare, în aproape toată localitatea, fiind cel mai important dintre proiecte. Tot la fel am achiziționat și o mașină de pompieri, un utilaj pentru deszăpezit care vara se ocupă de măturarea străzilor, am construit o grădiniță, am refăcut drumurile forestiere.

Avem peste 10.000 de hectare păduri, am reabilitat zona din fața Căminului Cultural pe care l-am dotat cu sonorizare. Am achiziționat costume pentru ansamblul de dansuri. Am enumerat doar o parte dintre cele mai importante realizări pe fonduri europene”, a declarat primarul Bogdan Bucur pentru Adevărul.

Turismul, dezvoltat enorm în zonă cu bani europeni

Localitatea din centrul țării are turismul ca un fundament al nivelului ridicat de trai, situat peste multe orașe. Această zonă de activitate s-a dezvoltat și ea foarte mult, tot cu bani europeni.

La ora actuală, în interiorul localității sunt mai bine de 20 de pensiuni turistice. Administrația locală spune că multe altele s-au construit sau sunt în construcție pe drumul care duce către stațiunea montană Păltiniș, care leagă cele două așezări.

”Turiștii veniți în localitate beneficiază de ospitalitatea a 15 pensiuni clasificate cu 3-5 margarete, în prezent în comună fiind în construcție alte 7 pensiuni agroturistice ce urmează a fi date în folosință în următorii doi ani”, anunță site-ul primăriei.

  • 30.000.000 de euro a absorbit localitatea din județul Sibiu în ultimii ani

Comuna Rășinari, premiată la ”Best Tourism Villages”

Localitatea din județul Sibiu a fost marea câștigătoare din România în cadrul celei de-a doua ediții a competiției mondiale ”Best Tourism Villages”, lansată de Organizația Mondială a Turismului (OMT). Satul a fost selectat, conform regulamentului, de către specialiștii Consiliului Consulativ al OMT, din peste 130 de candidaturi, provenite din 57 de țări.

Rășinari este, începând de astăzi, unul dintre cele mai atractive sate turistice din întreaga lume! Nu o spunem noi, ci specialiștii Organizației Mondiale a Turismului, care i-au oferit această recunoaștere în cadrul competiției Best Tourism Villages. Distincția ne onorează, ca țară, și reprezintă încă o dovadă a potențialului extraordinar pe care îl are România turistică.

Doresc să felicit administrația locală a satului Rășinari, precum și pe locuitorii săi, pentru felul în care au ales să valorifice bogăția culturală și naturală a zonei, dar și pentru angajamentul dedicat sustenabilității – criterii care, de altfel, au contribuit la câștigarea acestui titlu, pe plan internațional”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului din 2022, Constantin-Daniel Cadariu.

Rășinari este o comună în județul Sibiu, formată din satele Prislop și Rășinari (reședința). Populația, conform celui mai recent recensământ, este de circa 5.000 de locuitori.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow