Concurenta de la „Insula Iubirii” care a fost atacată cu pietre chiar în ziua în care Teodora Marcu a fost ucisă: „Se putea întâmpla o tragedie”
În ziua în care a fost ucisă Teodora Marcu, o altă fostă concurentă de la „Insula Iubirii” a fost atacată cu pietre de un vecin violent. Femeia a avut nevoie de îngrijiri medicale.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/06/simona-insula-iubirii-2.jpeg?#)
Simona, fostă concurentă de la „Insula Iubirii”, a trecut prin momente de panică chiar de ziua ei de naștere, pe 31 mai, fix ziua în care Teodora Marcu a fost ucisă în plină stradă. Vedeta a organizat o petrecere restrânsă alături de câțiva prieteni, însă atmosfera de sărbătoare s-a stricat rapid, după ce un vecin de-al femeii a făcut o criză nervoasă.
Concurenta de la „Insula Iubirii”, atacată cu pietre
Simona, alături de câțiva prieteni, sărbătoreau în grădină ziua ei de naștere. Potrivit acesteia, muzica nu era deranjantă, iar ei nu făceau gălăgie. Cu toate astea, o vecină a început să îi înjure pe invitați, acuzându-i că fac parte dintr-o anumită etnie, fără să aibă un motiv concret pentru atitudinea ei. Ulterior, soțul femeii, notar de profesie, a intervenit în scandal, arătând gesturi obscene și amenințându-i pe toți invitații.
Polițiștii au fost chemați de două ori la fața locului, însă de ambele dăți au constatat că volumul muzicii era în limite normale și nu au aplicat sancțiuni. Gestul oamenilor legii l-a înfuriat și mai tare pe vecin. Pe la miezul nopții, după ce majoritatea invitaților au plecat, bărbatul a trecut la fapte grave. A început să arunce cu pietre, mai bine zis, cu bolovani, chiar în oamenii din curte.
Simona a fost rănită de vecinul nervos
„Totul a început când s-a dat drumul la muzică în limitele normale de volum, dar o vecină de la 3 curți depărtare a început să țipe și să ne facă pe toți de etnie romă. Cred că asta s-a întâmplat din cauza genului muzical. Între timp, a apărut și soțul doamnei, care a început să arate semne obscene și să aducă injurii invitațiilor.
A fost chemată Poliția de două ori, aceștia intrând în apartament și constatând că volumul de muzică este normal și nu deranjează pe nimeni, ba chiar alți vecini de la etaj îi atrăgeau atenția că mai deranjanți sunt ei, pentru că tot înjura și amenința!
Pe la ora 00:00, câțiva dintre invitați au plecat și am rămas vreo șase persoane. Posibil frustrat că nu ne-am simțit destul de amenințați de dânsul, acesta a început să arunce cu bolovani, amicul meu fiind lovit in zona gâtului destul de grav, iar eu in piept! A fost nevoie de intervenția medicilor, deoarece am avut un atac de panica sever. Am refuzat sa merg la spital pentru îngrijiri. În timp ce Poliția era pe hol, acel vecin a încercat să atace o altă fată, dar, din fericire, Politia l-a pus la pământ și l-a dus la secție”, a comentat Simona, după eveniment.
„Spunea că va face lopata roșie de sângele nostru”
Potrivit acesteia, vecinul nervos a fost dus la Spitalul Obregia pentru o evaluare psihică, iar ea credea că lucrurile s-au calmat. A doua zi, însă, același bărbat a reapărut, de data asta și mai violent. Simona povestește că a ieșit în curte să bea o cafea, iar vecinul a apărut cu o lopată în mână, urlând la femeie că „o va face roșie de sângele” celor prezenți în curte.
„Nu aveți idee cât de tare m-am speriat. Abia îmi revenisem din șocul trăit înainte cu câteva ore, credeam că apele s-au liniștit, dar el s-a întors parcă și mai nervos. A fost horror tot ce am trăit. Vă dați seama că se putea întâmpla o tragedie într-o clipă. Era de ajuns ca unul dintre bolovanii aceia să ne lovească în cap pe vreunul dintre noi.
Evenimentul a avut loc în ziua în care Teodora Marcu a fost ucisă
Repet, noi nu am deranjat cu nimic, nu am dat muzica tare. Este ireal ce oameni există și la câte pericole putem fi expuși în ziua de astăzi. Nu am de gând să las lucrurile așa. Știu că el este notar. Voi acționa în instanță, deja eu și prietenii mei ne-am luat un avocat și vrem să se facă dreptate. Este ireal ce am trăit în câteva ore”, a declarat Simona pentru Cancan.ro.
Ironia dureroasă este că acest incident a avut loc exact în ziua în care o altă fostă concurentă de la „Insula Iubirii”, Teodora Marcu, a fost împușcată mortal de fostul ei partener. Tânăra era însărcinată în șase luni și se afla cu fiica ei de doar trei ani în momentul atacului.
Care este reacția ta?






