Confesiunile Diandrei Moga după eliminarea de la Survivor: ”Foamea a fost cea mai grea provocare”

Diandra Moga s-a numărat printre concurentele Survivor România 2025, un sezon plin de adrenalină și surprize, competiție ce a fost câștigată de Uwe Dai.

Fosta concurentă, Diandra Moga, cea care a rezistat o lungă perioadă în competiție, mărturisește ce experiențe a trăit în Republica Dominicană. Ea spune că a trecut prin toate stările, că a suportat cu greu foamea, însă e mândră e parcursul ei în concurs.

Diandra Moga, despre participarea la Survivor: „Cu vârf și îndesat am trăit-o. Până în măduva oaselor”

Cum ai trăit experiența Survivor România 2025?

Cu vârf și îndesat am trăit-o. Până în măduva oaselor. Am plecat hotărâtă să ies doar pe targă de acolo… dacă ar fi fost cazul.

Dar nu a fost, mulțumesc lui Dumnezeu, m-am ținut pe picioarele mele până când mi s-a încheiat drumul, iar asta mi se pare deja o fundație solidă pe care am construit. Cărămidă cu cărămidă. Sănătatea. Mici accidentări pe alocuri, dar insignifiante.

De fiecare dată când aveam tendința să mă plâng mă plasam în locul celor care au ieșit pe medical și constatam că sunt o norocoasă. Mai aveam totuși o șansă. Mai câștigam încă o zi și încă o zi… de luptă.

Ce a fost cel mai dificil pentru tine pe insulă?

Foamea… aș spune că se așternea… la ceas de seară, mai ales, peste noi. Făcea ravagii. Din toate părțile. Dar dincolo de asta, confruntarea cu mine și cu mindset-ul meu la joc, pe traseu. Unde ți se cere să dai tot ce poți, tot ce ai. Te prezinți și livrezi. Dezgropi toate resursele interioare și le aliniezi acolo, în plină competiție, sub soarele dominican, căldura dogoritoare, și multă, multă presiune. Acu-i acu! Verdict!

Am jucat cu sportivi de elită, oameni care asta mănâncă pe pâine (și acasă) zi de zi, lucru demn de toată admirația noastră.

„Aici își făcea apariția bătălia aceea crâncenă dintre minte și suflet. Dacă nu înveți să o echilibrezi,îți poate fi letală”

Acolo intervine instinctul supraviețuitorului. Când ai de luptat cot la cot cu ei. Deși nu sunt o sportivă desăvârșită, (mă pot numi chiar o novice) pe lângă cei care practică acasă sportul de performanță, am simțit că tocmai acolo era nevoie să plusez extra, cu toată încrederea și dârzenia de care dispuneam, la partea de motivație. Psihic. Monologul. Ce îmi spun? Ca să pot să trag ca ei, cu ei?

Cum trag de mine dacă îmi simt corpul epuizat și mai am de înaintat? Că doar nu mă opresc aici… Cum gestionez o eventuală înfrângere astfel încât să nu mă afecteze (emoțional) până la pragul de a-mi risca locul acolo, pe mai departe?

Aici își făcea apariția bătălia aceea crâncenă dintre minte și suflet. Dacă nu înveți să o echilibrezi acolo, pe loc, rapid, scurt și la obiect, în condițiile date, îți poate fi letală. A la proxima ves, cum ar spune Dominicanii, haha!

Poate că unii dintre noi nu am excelat pe trasee, dar pot să garantez că tocmai asta era combustibilul de care aveam nevoie ca să găsim soluțiile. Tot ce vizualizăm era cum fac ca povestea mea să continue chiar dacă șansele par (doar par) a fi împotriva mea.

Se dezvoltă un soi de, haide să-l numim „lupism”, care te conduce la limita dintre lucid și delirant. Exact dozajul potrivit, să-ți scoți colții și să îi ții înfipți în torța care arde pentru tine la consilii.

Cum caracterizează Diandra Moga echipele din care a făcut parte la Survivor? „Zile în care ne-am „scos” ochii, vorba vine. Ne-am bălăcărit”

Ai fost eliminată după un duel extrem de strâns. Ce crezi că a făcut diferența între voi?

A fost 1‑1. Punctul decisiv l-a luat Lea. Pe meritul ei, jos pălăria. Aici intervine și un istoric sportiv.

La mine, un mix nereușit de adrenalină, presiune psihică, puțintică grabă și încăpățânare. Dar totuși nu cred în corect sau greșit, a fost exact the perfect and right timing ca drumul meu ca și concurentă să se încheie.

Cum ai perceput dinamica echipei tale?

Cei care am trecut prin toate triburile cred că ne putem numi veterani. La mine formula a fost zeițe-leoparzi-lupi.

Zeițe? Știm deja ce înseamnă atât de multe femei la un loc, fiecare dornică să fie văzută, auzită, ascultată… un fiasco total. Dinamici diferite și de multe ori imprevizibile. Pe câte tipologii de oameni, pe atâtea tipuri de stări și doleanțe, probabil. Dacă reușești să te mulezi și să fii adaptabil nu are de ce să te destabilizeze. Tonul și dinamica ți le mai creezi și singur.

Zile în care am practicat solidaritatea, zile în care ne-am „scos” ochii, vorba vine. Ne-am bălăcărit, cum ar spune Adi – Vikingul.

Leoparzii cred că m-au consacrat. Vorba lui Lea… nu prea am câștigat noi recompense și provizii, am fost săraci, dar fericiți ! Ne-am spus supărările verde în față.

După unificare la Lupi, dinamica a devenit mai relaxată în unele momente.

La Leoparzi, tradiția noastră de a mânca împreună, chiar și cele 3 linguri de orez ne-a ajutat să ne ținem mai aproape unul de celălalt. Dar nu ne iubeam tot timpul, complet firesc.

„Ce mi-au insuflat ei, acolo, sportivii de performanță, am adus cu mine acasă”

Ai simțit sprijin din partea colegilor tăi?

Da. Indubitabil. Ne-am sprijinit reciproc. Am apreciat abilitatea unora de a se replia, astfel încât, indiferent de stările care ne măcinau, la nevoie eram acolo. Unul pentru celălalt. Cu nervi, fără nervi, dar râdeam și plângeam împreună.

Mâna mea a fost mereu întinsă. Au fost și momente în care m-am simțit cel mai singur om de pe pământ, dar acolo își spuneau cuvântul foamea și oboseala și lipsa clarității mentale.

Una peste alta, am înnodat legături care nu au fost nici așteptate, nici prevăzute și s-au dovedit a fi sacre. Cu timpul. Adică, ele sunt prezente, există, și cel mai important, persistă și acum.

Ce părere ai despre introducerea Urnelor Destinului? Crezi că acest nou element schimbă radical jocul?

Urnele astea… ne-au trecut prin toate stările. Au fost exact elementele care au schimbat totul, nu doar jocul. Schimbă strategii, schimbă sentimente, schimbă, fix așa, cum se numesc, destinele.

Să le întâmpinăm cum se cuvine, mai vrem!

Da, da… te învață să te scufunzi (cu drag și plăcere) în necunoscut, să te lași purtat de imprevizibil. Poate ești tu la duel… poate nu, you’ll never know. Dacă mai câștigi acel „încă o zi” pe care ajungi să ți-l dorești cu toată ființa.

Vă dați seama cum se simte asta pentru cineva care este obișnuit să aibă totul sub control, mereu?! Nu-i rămâne decât să se lase… să îl/o surprindă viața plăcut… ori să lupte.

Dacă ai avea ocazia să revii în competiție, ai face ceva diferit?

Absolut nimic. Poate doar pe pregătirea fizică, de acasă. Dar Survivor after (the real) Survivor continuă. Așa că ce mi-au insuflat ei, acolo, sportivii de performanță, am adus cu mine acasă.

Motivația și diversitatea într-ale motricității. Traseele de asemenea, o sursă de inspirație în și pentru branșa competențelor fizice. Lucrez la asta și mă bucur că am puterea să mă îmbunătățesc.