Consilierul președintelui Nicușor Dan, avertisment pentru bucureșteni: „Exit-poll-urile arată deja că sondajele au fost manipulate”
Consilierul președintelui Nicușor Dan, Vlad Voiculescu, susține că Exit Poll-urile arată clar că sondajele de opinie sunt manipulate și îi îndeamnă pe bucureșteni să iasă la vot.
Consilierul președintelui Nicușor Dan, Vlad Voiculescu, numit recent în echipa șefului statului, a transmis un mesaj de alarmă pe contul personal pe Facebook. Fostul ministru al sănătății a îndemnat oamenii să iasă la vot, atrăgând atenția că sondajele au fost manipulate.
Vlad Voiculescu, avertisment pentru bucureșteni: „Haideți la vot!”
„Bucureșteni, haideți la vot! Exit-poll-urile arată deja că sondajele au fost manipulate”, a scris Vlad Voiculescu pe Facebook. În acest context, la ora 12:00 au apărut primele rezultate ale sondajelor. În fruntea clasamentului se află mașina cu numărul 4, care rulează cu 27 km/oră, cu 4 km/oră mai mult decât mașina cu numărul 6.
În ciuda ultimelor sondaje de opinie, locul trei este ocupat de mașina albastră, cu 20 km/oră, în timp ce femeia pilot se poziționează abia pe locul al patrulea, cu 19 km/oră. Principalii candidați pentru funcția de primar general au pus deja ștampila pe buletinul de vot. Daniel Băluță, actualul edil al Sectorului 4 s-a dus la urne relaxat și stăpân pe sine. După ce a ieșit din secția de votare, acesta a declarat că este timpul „ca rezultatele să fie cele care contează”.
Principalii candidați la alegerile pentru Primăria Capitalei au votat
Cătălin Drulă, politicianul propus de USR pentru fotoliul de primar general și susținut chiar și de Nicușor Dan, și-a exercitat dreptul de vot în cursul zilei de duminică. Acesta nu a venit singur la secție, ci a fost însoțit de soție și de cei doi copii ai lor. Imediat după ce a ieșit din cabina de vot, candidatul a avut un mesaj pentru toți locuitorii Capitalei. El i-a îndemnat pe oameni să meargă la urne și să aleagă un primar capabil să pună în practică proiectele necesare.
Și primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, candidat pentru funcția de primar general a ieșit la vot. Liberalul a declarat că a votat pentru un București dezvoltat, dar a precizat și el că sondajele de opinie au fost manipulate. Cu toate acestea, Ciucu spune că este încrezător în șansa pe care o are.
„Au fost tot felul de manipulări prin sondaje de opinie. Rămân încrezător în șansa pe care o am. Nu mai plouă, deci să vină la vot. Este foarte important ca fiecare să vină și să voteze. Dacă există un risc nu îmi dau seama, dar sunt încrezător”, a transmis Ciprian Ciucu.
Care este reacția ta?