Cristi Chivu a răbufnit după Inter – Liverpool 0-1: „E a doua oară în ultimele două meciuri! Luptăm împotriva nedreptății”
Cristian Chivu s-a declarat dezamăgit de eșecul pe care echipa sa, Inter, l-a înregistrat în meciul cu Liverpool, 0-1, în grupa principală de Champions League.
Confruntarea de pe Giuseppe Meazza s-a încheiat cu victoria englezilor, 1-0, după un gol venit în ultimele minute, din penalty, marcat de Dominik Szoboszlai. Ce declarații a făcut Cristi Chivu la final.
Ce spune Cristi Chivu după un nou eșec al lui Inter în Champions League
Faza care a decis partida a fost una controversată, mai ales că duelul dintre Bastoni și Wirtz a fost unul nu foarte clar. Cristi Chivu a declarat că nu este de acord cu decizia arbitrului și că hotărârea luată în teren ar fi trebuit să rămână, iar cei din camera VAR să nu se bage peste fază.
„Nu comentez prea mult despre deciziile arbitrajului. Arbitrul a interpretat bine în meci acea fază din finalul partidei, apoi vine VAR-ul care intervine, iar când face asta trebuie să înțeleagă dinamica. Trebuie să acceptăm decizia arbitrului, trebuie să luptăm împotriva nedreptății și să ne gândim la cum să fim mai buni”, a spus Cristi Chivu.
Problemele lui Inter, în viziunea lui Chivu
Inter a suferit din cauza problemelor cu accidentările, după ce Calhanoglu și Acerbi au părăsit terenul în prima parte, recunoaște românul. Tehnicianul mai spune că intensitatea lui Liverpool a făcut ca meciul să fie unul dificil în start pentru italieni, însă cu toate acestea rezultatul corect ar fi fost un egal.
„O remiză ar fi fost echitabilă, am suferit la presiunea lor la început, dar apoi am găsit echilibrul. După am făcut două schimbări care ne-au condiționat. Apoi vine un gol pe final de meci în Liga Campionilor, al doilea în ultimele două meciuri. Am încercat să dăm tot ce am avut mai bun, am avut curajul să încercăm până la capăt. Ar trebui să fim mai lucizi de acum înainte, a fost un meci condiționat de cele două schimbări.
Ne așteptam la presiunea lor, la intensitatea lor. La început ne-am simțit puțin intimidați. Am găsit niște slăbiciuni de-ale lor, am încercat să profităm de ele, însă pe final, când nu am mai fost la aceeași intensitate și energie, s-a văzut”, a concluzionat Cristi Chivu.
Inter rămâne între primele 8 după eșecul cu Liverpool
Trupa pregătită de Cristi Chivu pare să fie urmărită de ghinion în meciurile din Liga Campionilor. În etapa precedentă, Inter a cedat în fața lui Atletico Madrid, scor 1-2, după ce a primit gol în prelungiri, iar duelul cu Liverpool a avut un deznodământ similar, fiind pierdut pe final, în urma unui penalty transformat de Dominik Szoboszlai.
Cu toate acestea, echipa din Italia nu dă semne că ar putea rata calificarea în fazele eliminatorii. Inter a obținut patru victorii în primele patru partide, acumulând 12 puncte, bilanț care o plasează pe locul 5, poziție ce îi garantează prezența în optimile de finală ale Ligii Campionilor. Pentru formația lui Cristi Chivu urmează confruntările cu Arsenal, pe teren propriu, și Borussia Dortmund, în deplasare.
Care este reacția ta?