Cristi Chivu are un remarcat surpriză după Ajax – Inter 0-2, debutul în Champions League: „Merită toate laudele”
Cristi Chivu a debutat cu victorie în Champions League în calitate de antrenor. Ce a spus după Ajax - Inter 0-2.
Inter a învins Ajax în deplasare în prima etapă din Champions League. Cum a reacționat Cristi Chivu după ce echipa sa a câștigat în Olanda cu 2-0. Cine a fost jucătorul pe care l-a lăudat public după prestația avută.
Ce a spus Cristi Chivu după Ajax – Inter 0-2
Inter a început cu dreptul aventura din noul sezon de Champions League după ce a plecat cu toate cele 3 puncte din Olanda. Italienii au învins Ajax cu 2-0, după un meci strâns și plin de ocazii.
Cristi Chivu, cel care a avut o reacție de mare antrenor după ce arbitrul i-a refuzat echipei sale un penalty în prima repriză, și-a mărturisit concluziile la finalul jocului. Antrenorul român a ținut să își laude elevii, în special pe tânărul Esposito.
„Merită toate laudele astăzi”
„Am dat dovadă de multă maturitate, este întotdeauna important să începi cu dreptul în noul format. Mi-a plăcut maturitatea, am petrecut cea mai mare parte a meciului în jumătatea lor de teren. E Inter, echipă cu experiență, caracter și dorința de a-și reveni după recenta perioadă de declin. Fac tot ce pot să strălucească, băieții sunt cu adevărat excepționali.
Esposito este un jucător care merită toate laudele, având în vedere felul în care se antrenează și ceea ce face. În această seară, prima sa victorie în Liga Campionilor la vârsta lui, a jucat cu adevărat un meci grozav. De la început, am spus că am 4 atacanți puternici care dau totul pentru această echipă. Pio Esposito merită toate laudele astăzi pentru că a menținut aceeași intensitate timp de 90 de minute.
Sunt, de asemenea, mulțumit de introducerea lui Bonny și de cele 2 goluri ale lui Thuram. Pentru mine, cărțile de identitate nu există. Ele nu există nici pentru cei care au 19 ani și nu există nici pentru cei care au 36 de ani”, a declarat Cristi Chivu, notat cu 7, după Ajax – Inter 0-2.
Marcus Thuram, „omul meciului”. Reacție de mare jucător: „Trebuia să răspundem după înfrângerea împotriva lui Juve!”
Marcus Thuram a avut o nouă prestație încântătoare în tricoul lui Inter. El a fost autorul celor 2 goluri în meciul cu Ajax, după ce își trecuse numele pe tabela de marcaj și în campionat contra lui Juventus. Atacantul francez a reacționat de asemenea după fluierul final și a avut cuvinte de laudă la adresa colegilor săi.
„Am jucat un meci excelent, aveam și obiectivul de a nu primi goluri. Trebuia să răspundem după înfrângerea împotriva lui Juve și am făcut-o. Am jucat un meci serios, singurul lucru care contează este că Inter câștigă. Esposito? Foarte bine, acum toată lumea îl cunoaște pe Pio, un tip fantastic, alături de Bonny, ne ajută foarte mult.
Controversa de după meciul cu Juve, legată de râsul cu fratele meu? Oamenii interpretează lucrurile cum vor, știu că voi da totul pentru Inter, nu e nicio problemă. Vreau să-mi spun părerea? Nu, nu, oamenii pot interpreta cum vor, nicio problemă”, a spus Marcus Thuram, cel notat cu 7 de tuttomercatoweb.com, imediat după Ajax – Inter 0-2.
„Am revenit pe drumul victoriilor!”. Esposito, în culmea fericirii după victoria cu Ajax
Victoria cu Ajax i-a ridicat enorm moralul tânărului Esposito, care a fost lăudat și de Chivu, dar și de colegii săi. Tânărul atacant le-a promis fanilor că se va regăsi și el printre marcatori la partidele viitoare.
„Sunt foarte mulțumit de cum a decurs meciul. Am revenit pe drumul victoriilor și sunt mulțumit și de prestația noastră. Cred că am reușit să-mi aduc jocul destul de bine pe teren. Golurile vor veni și ele”, a reacționat și Esposito, cel care a primit nota 6,5.
„Am jucat bine, dar trebuie să ne îmbunătățim”. De Vrij, cu picioarele pe pământ după Ajax – Inter 0-2
Veteranul De Vrij a gustat din plin victoria cu Ajax, dar experiența l-a făcut să aibă un discurs ferm după meci. Fundașul lui Inter consideră că echipa lui mai are anumite aspecte de reglat în perioada următoare.
„Era foarte important să câștigăm. Trebuie să obținem rezultate după două înfrângeri grele. Am jucat bine, dar trebuie să ne îmbunătățim. Astăzi ne-am descurcat foarte bine. Am citit bine jocul și nu am suferit prea mult. De asemenea, este important să nu primim goluri; ei au avut o singură ocazie mare pe contraatac”, a declarat De Vrij, notat tot cu 7, după Ajax – Inter 0-2.
Care este reacția ta?