Critici dure pentru Cristi Chivu înainte de Ajax – Inter. Ce i se reproșează românului: „Un antrenor experimentat ar fi făcut asta”
Noi critici pentru Cristi Chivu. Un fost fotbalist, cu meciuri la naționala Italiei, a vorbit despre deciziile luate de antrenorul român.
Cristi Chivu nu scapă de critici după eșecul în fața rivalei Juventus, scor 3-4. Antrenorul român este arătat cu degetul de un fost jucător al celor de la Inter pentru formula de start pe care a aliniat-o în derby-ul Italiei.
Cristi Chivu are parte de primele probleme la Inter după doar 3 etape
Interul lui Cristi Chivu a obținut doar trei puncte în primele trei etape din noul sezon de Serie A. De altfel, echipa antrenorului român a suferit două înfrângeri consecutive, cu Udinese 1-2 și Juventus 3-4, iar în presa din Italia apar tot mai multe voci care îl acuză pe principalul echipei din Milano.
Fostul fotbalist de la Inter a analizat problemele de la Inter. Unde a greșit Cristi Chivu în meciul cu Juventus
Emiliano Viviano, fostul portar al celor de la Inter, a vorbit cu jurnaliștii italieni despre forma proastă a echipei milaneze. Goalkeeper-ul retras anul trecut este de părere că Cristi Chivu nu a luat până în acest moment decizii radicale. Lautaro Martinez, deși vizibil obosit, a fost trimis titular în meciul cu Juventus.
„Când apar astfel de cicluri, fie continui să cauți un antrenor care să ducă mai departe o anumită idee, fie faci o reconstrucție completă. Ca să reconstruiști, ai nevoie de curajul de a lua decizii dificile. Poți face asta și pornind de la obiective diferite, dacă le declari clar.
Dar astăzi are jucători precum Barella, Lautaro și Dimarco, cărora le acord prezumția de nevinovăție. Un antrenor cu experiență l-ar fi lăsat pe Lautaro pe bancă sâmbătă. Ai nevoie de sânge rece pentru decizii de acest gen. Pe teren părea pierdut. Barella are probleme cu forma fizică, iar Dimarco a fost indisponibil. Dar adevărata problemă este faza defensivă”, a declarat Viviano, conform jurnaliștilor italieni de la Sempre Inter.
Viviano a fost cumpărat de Inter de la Bologna în 2009, iar trei ani mai târziu a fost vândut la Palermo pentru 12,5 milioane de euro. Portarul a adunat șase selecții la naționala de seniori a Italiei și a mai jucat pentru echipe precum Arsenal, Sampdoria sau Sporting Lisabona.
1.70 este cota oferită de SUPERBET pentru pronosticul „2 solist” la meciul Ajax – Inter
Care este reacția ta?