Cu cine joacă România în grupele principale de la Campionatul Mondial! „Tricolorele”, meci decisiv pentru sferturi cu Ungaria
România merge în grupele principale cu două puncte, dar are perspective în drumul spre sferturile de finală. "Tricolorele" au meci decisiv cu Ungaria, iar în cazul unei victorii sunt favorite la calificare.
S-a stabilit grupa principală în care va evolua România. Chiar dacă au fost învinse de Danemarca în ultimul meci al grupei preliminare, „tricolorele” au şansa calificării în sferturi dacă vor învinge Ungaria, pe 3 decembrie.
UPDATE: România şi-a aflat adversarele din grupele principale! Programul meciurilor
România intră în grupele principale cu 2 puncte, la fel cât are şi Elveţia. Danemarca şi Ungaria au maximum de puncte, patru fiecare. Iar primul meci din grupele principale pentru „tricolore” este şi decisiv. Dacă vor trece de Ungaria, vor devansa adversara. Iar la egalitate de puncte se ia în considerare avantajul meciului direct. Astfel, o victorie cu Ungaria transformă România în favorită la sferturi. Ultimele două meciuri sunt cu Elveţia şi Senegal.
Programul României în grupele principale:
- România – Ungaria (3 decembrie)
- România – Senegal (5 decembrie)
- România – Elveţia (7 decembrie)
Clasament grupa principală I:
- Danemarca – 4 p
- Ungaria – 4 p
- Elveţia – 2 p
- România – 2 p
- Senegal – 0 p
- Japonia – 0 p
UPDATE: România, în grupele principale! Cum se califică în sferturile de finală
Cu maximum de puncte după două meciuri, România este calificată în grupele principale cu două puncte. Calculele pentru calificarea în sferturile de finală sunt simple. Chiar dacă vor pierde meciul cu Danemarca, „tricolorele” pot prinde un loc în sferturile de finală, cu un succes în faţa Ungariei.
După primele două etape, există două scenarii, lucrurile fiind clare şi în grupa B, care va fi câştigată de Ungaria, cel mai probabil. Cu cine joacă România în grupele principale şi când, în funcţie de locul ocupat în grupă:
Învingem Danemarca şi încheiem pe locul 1, cu 4 puncte în grupele principale
- România – Senegal (3 decembrie)
- Elveţia – România (5 decembrie)
- România – Ungaria (7 decembrie)
Pierdem cu Danemarca şi încheiem pe locul 2, cu 2 puncte în grupele principale
- România – Ungaria (3 decembrie)
- România – Senegal (5 decembrie)
- România – Elveţia (7 decembrie)
Chiar dacă vom pierde cu Danemarca, România se poate califica în sferturi cu maximum de victorii în grupa principală. Cel mai periculos adversar este Ungaria, iar dacă vom învinge în meciul cu maghiarele, „tricolorele” au o şansă uriaşă la sferturi, Senegal şi Elveţia fiind mai slab cotate ca echipa lui Mihăilă.
Cu cine joacă România în grupele principale la Campionatul Mondial de handbal feminin
„Tricolorele” mai au de jucat cu Japonia (29 noiembrie) şi Danemarca (1 decembrie). Însă, cu acest succes România este ca şi calificată în grupele principale. Dar va merge mai departe cu punctele obţinute împotriva celorlalte echipe calificate, iar dacă Croaţia va fi ultima, cele două puncte vor fi şterse.
În faza următoare, grupa A (din care face parte România) se va împerechea cu grupa B. Astfel, deja se prefigurează duelurile României cu Ungaria, Elveţia şi Senegal. Până acum, s-a jucat doar Elveţia – Iran, scor 34-9.
Obiectivul de clasare pe locurile 1-10 nu va fi uşor de obţinut. România trebuie să învingă unul dintre granzii Danemarca sau Ungaria şi să se impună cu celelalte echipe mai slab cotate: Elveţia, Japonia şi Senegal.
Cum se califică România în fazele eliminatorii
În sferturile de finală se vor califica primele două clasate din grupele principale. În acest moment, România are a treia şansă după Danemarca şi Ungaria. Dar, primul meci este cu Japonia, o echipă imprevizibilă şi care poate pune probleme. Dacă vom trece vom avea primul test serios.
România – Danemarca se joacă pe 1 decembrie, de la ora 21:30. „Tricolorele” nu s-au mai calificat de 10 ani în sferturile de finală de la Campionatul Mondial. Atunci, România a fost la un pas de calificarea în finala Mondială, fiind eliminată dramatic de Norvegia. Ulterior, a câştigat medaliile de bronz.
Startul este excelent şi ne permite să visăm. Însă, Japonia şi, mai ales, Danemarca sunt adversari superiori Croaţiei. Repriza secundă de la debut a fost una care arată că România se poate bate pentru un obiectiv ambiţios.
- 7 goluri a marcat Sorina Grozav cu Croaţia (cea mai bună marcatoare a României)
- 13 intervenţii a avut Yulia Dumanska, aleasă jucătoarea meciului
Care este reacția ta?