Cum au reacţionat fanii Rapidului la momentul de reculegere pentru Emeric Ienei! Video

Moment de reculegere în memoria lui Emeric Ienei pe stadionul Giulești, înaintea meciului Rapid - FC Argeș. Cum au reacționat suporterii echipei lui Costel Gâlcă.

Nov 8, 2025 - 23:30
 0  0
Cum au reacţionat fanii Rapidului la momentul de reculegere pentru Emeric Ienei! Video

Momentul de reculegere în memoria fostului mare antrenor român Emeric Ienei a fost respectat cu sfințenie în Giulești, înainte de meciul Rapid – FC Argeș. A fost liniște totală pe stadion timp de un minut, apoi fanii echipei din Capitală au început să aplaude la unison.

Moment de reculegere pentru Emeric Ienei înainte de Rapid – FC Argeș

Emeric Ienei, antrenorul care a adus în România trofeul Cupei Campionilor Europeni în 1986, a fost înmormântat sâmbătă după-amiază, la Oradea. Sute de oameni au fost prezenți pentru a-i aduce un ultim omagiu marelui tehnician.

Suporterii Rapidului au uitat de orice rivalitate față de steliști înaintea meciului cu FC Argeș din Superliga României. Jucătorii s-au așezat la centrul terenului pentru momentul de reculegere, iar suporterii, timp de un minut, au făcut liniște totală.

Imediat după fluierul arbitrului care a indicat finalul momentului de reculegere, s-au auzit aplauze copioase pe stadionul din Giulești. Reporterul FANATIK aflat la fața locului a surprins omagiul adus de cele două echipe lui Emeric Ienei.

Echipele de start la Rapid – FC Argeș:

Rapid: Aioani – Onea, Pașcanu, Bolgado, Braun – Vulturar, Keita – Dobre, Christensen, Petrila – Koljic. Rezerve: Stolz – Ciobotariu, Bădescu, Manea, Hromada, Grameni, Gojkovic, R. Pop, Micovschi, Baroan, Jambor. Antrenor: Costel Gâlcă

FC Argeș: Lazar – Borța, Tudose, Garutti, Orozco, Briceag – Caio, Sierra, Rață – Moldoveanu, Bettaieb. Rezerve: Straton – Oancea, Tofan, Seto, R. Popescu, Pîrvu, Tchassem, Brobbey, Matos, Manole. Antrenor: Bogdan Andone

Momentul de reculegere în memoria lui Emeric Ienei, pe Giuleşti

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow