Cum l-a pierdut Rapid pe Mircea Lucescu! Selecționerul și-a dat acordul să revină în Giulești anul trecut
Noi detalii despre negocierile dintre Rapid și Mircea Lucescu. Fostul patron al clubului, George Copos, a explicat motivul pentru care „Il Luce” nu a mai ajuns în Giulești
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/05/aa-2025-05-22t163121877.jpg?#)
Rapid a avut parte de un nou sezon mult sub așteptări. Giuleștenii au ratat calificarea în cupele europene, iar antrenorul echipei, Marius Șumudică, a fost demis. Fostul patron al clubului de sub Podul Grant, George Copos, a făcut niște dezvăluiri extrem de interesante. El a dat de înțeles că Mircea Lucescu putea semna cu bucureștenii.
Rapid a ratat cupele europene. Experimentele lui Dan Șucu nu au dat roade
În vară, Dan Șucu l-a adus la Rapid pe Neil Lennon. Acționarul majoritar al clubului și-a dorit un antrenor străin, cu un CV bogat, care să aducă o filozofie de joc cu totul nouă. Experimentul însă nu a funcționat. Rezultatele au fost dezastruoase, iar Marius Șumudică a fost numit în locul său, pentru a redresa situația.
Cu „Șumi” pe bancă, Rapid a urcat ușor în clasament și, la un moment dat, părea favorită să meargă în cupele europene. Finalul de sezon a fost însă unul slab, iar giuleștenii se mulțumesc doar cu un loc 5.
George Copos: „Mircea chiar și-a dorit să vină, dar totul a depins de decizia proprietarilor”
Soarta Rapidului, în acest sezon, putea arăta cu totul altfel. Mircea Lucescu ar fi fost extrem de aproape de a semna cu giuleștenii în vara trecută. El chiar ar fi fost dispus să bată palma cu conducerea, însă a fost preferat Neil Lennon.
George Copos a explicat că Mircea Lucescu era deschis negocierilor și plănuia să îi lase locul fiului său, Răzvan, în momentul în care se va retrage. Ulterior, el a fost numit selecționer la echipa națională a României.
„Mircea chiar și-a dorit să vină, dar totul a depins de decizia proprietarilor. Nu sugerez că n-au făcut bine ceea ce au făcut, dar cred că semnaseră deja contractul cu Neil Lennon. Am mers de vreo două ori cu Dan în Grecia, la Răzvan. Iar Mircea era hotărât să vină.
Și putea să vină! Să stea trei-patru ani, e sănătos, făcea echipă. Îl lăsa după aceea pe Răzvan. Ar fi fost fenomenal, o continuitate. Cam așa vedeam eu planul”, a explicat George Copos despre Mircea Lucescu, selecționerul României, conform GSP.ro.
Care este reacția ta?






