Cum se trăiește în Napoli al patrulea scudetto. Orașul care se hrănește prin fotbal! Foto + video exclusiv

Napoli a trăit o nouă bucurie de nedescris după câștigarea unui nou scudetto în Serie A, iar jucătorii, staff-ul tehnic și cel administrativ au mers în vizită la Vatican și s-au întâlnit cu Papa Leon al XIV-lea.

Cum s-a trăit la Napoli câștigarea titlului

Dacă vineri, la partida de pe teren propriu cu Cagliari (scor 2-0), cererea a fost de 350.000 de bilete (!), chiar mai mulți tifossi bianco-azzurri au împânzit orașul de sub Vezuviu de la stadionul ”Diego Armando Maradona”, până la Piazza Plebiscito și dincolo de lungomare, faleza de la Marea Tireniană care scaldă cu apele sale blânde partea de jos a urbei ce domină nu doar regiunea Campania, ci întreg sudul cizmei.

Începând de sâmbătă, valuri de admiratori din întreaga lume ai formației antrenate de Antonio Conte au venit la foc continuu în locația proaspetei cuceritoare a ”Il scudetto”. Din Argentina până în Anglia, ori din SUA până în China, mulți fani ai fotbalului au dorit să fie prezenți la bucuria acestor oameni, pentru care fotbalul este un mod de viață. Sau chiar mai mult decât atât.

Inimă și suflet

Am ajuns sâmbătă la Napoli, via Budapesta, și, încă de la aterizare am fost introduși în atmosfera de sărbătoare, când unul dintre piloții avionului a amintit de performanța napoletanilor, fiind acompaniat de un ropot de urale și aplauze.

Ce a urmat începând de la intrarea în oraș a fost peste așteptări. Aproape că nu a existat bloc de locuințe care să nu aibă arborat la geamuri sau balcoane însemnele proaspetei campioane a Italiei. Amicul cu care am făcut deplasarea spunea, la nici cinci minute de la plecarea din aeroport spre inima orașului, că tot efortul financiar a fost deja recompensat.

De la steaguri, fulare, eșarfe sau postere, localnicii arătau că sunt mândri de echipa locală, că echipa este parte integrantă din comunitate, că acest oraș, chiar dacă este departe de bogăția celor din nordul Italiei, ori poate mai cu seamă din pricina acestui fapt, știe să aprecieze, să se bucure și să trăiască un astfel de triumf. Și să îl onoreze așa cum se cuvine.

Straie de sărbătoare

Ajunși pe faleză, am văzut ce înseamnă un oraș care se hrănește din fotbal, dar mai cu seamă prin fotbal! Mii de localnici, dar și turiști își împărtășeau unii altora bucuria de a fi contemporani acestor vremuri, acestei mari realizări.

După titlurile cucerite sub bagheta lui Maradona, în 1987 și ’90, după cel de acum doi ani, cifra patru a fost prezentă pe steagurile și piepturile celor care, de la copii în cărucioare, până la septuagenari cu părul nins, erau parte integrantă din la festa. A fost o adevărată nebunie, în cel mai frumos sens al cuvântului. Un semn al apartenenței și prețuirii față de un simbol.

Iar mașinile sau motocicletele aveau arborate steaguri și lăsau în urmă un fum albastru de la fumigene, în zgomotul asurzitor al claxoanelor. După noaptea albă de la cucerirea titlului, în seara de a doua zi, întreg orașul continuă petrecerea, care avea să dureze ca în basme, trei zile și trei nopți.

Religia maradoniană

Duminică am găsit stadionul odihnindu-se. Și în această parte a orașului, la periferie, clădirile erau decorate cu însemne maradoniene. Pentru că, deși religia nu permite, Napoli are din urmă cu 35 de ani un idol, iar acesta poartă numele – se putea altfel? – Diego Armando Maradona!

El Pibe D’Oro, bulgărele de aur, cel care a scos atât echipa, cât și orașul din anonimat, prin cele două titluri la care a fost principalul artizan și despre care am amintit. Nu degeaba, în semn de recunoștință, stadionul, denumit cândva San Paolo, îi poartă numele.

Acalmia era întreruptă doar de fanii veniți din toate colțurile lumii să se imortalizeze cu arena. Nu mică le-a fost dezamăgirea unor argentinieni, cărora, la fel ca tuturor celor ajunși la fața locului, nu li s-a permis să fotografieze, din interior, arena ce cunoscuse de curând supremul triumf.

”La festa”

Am pornit apoi, cu funicularul, spre dealul Vomero, unde, începând de la Castelul Sant’Elmo, a început carnavalul! Terasele de pe străzile din centrul istoric erau ticsite, străzile gemeau de lume venită să fie martoră la această greu imaginabilă sărbătoare.

Lumea voioasă cânta melodii vibrante, din repertoriul italian, copii se jucau în piețe – cu ce altceva decât cu o minge de fotbal – și mulți, foarte mulți oameni își făceau poze cu un chip al ”zeului” Diego! Localnicii salutau turiștii de la balcoane, toată lumea trăia o adevărată magie.

Pe o stradă ceva mai largă, în jurul unui solist cu microfon, lumea acompania bucuria fredonând cântecele tifosseriei. Un vis! Iar epopeea avea să continue și în ziua următoare, când echipa, sosită de pe mare în portul Mergellina, a defilat pe străzi cu trofeul de campioană.

O, tempora!

Am trăit, chiar dacă nu sunt neapărat un fan al napoletanilor, bucuria de care a avut parte tatăl meu, care astăzi ar fi împlinit frumoasa vârstă de 75 de ani, în 1969 și 70, când își urma la Arad studiile postliceale, la dublul triumf al până acum câțiva ani ”campioanei provinciei” de la noi, UTA. Una peste alta, a fost frumos. Mult prea frumos!

Conte de 10! 5+5

Antonio Conte s-a născut pe 31 iulie 1969 la Lecce. A devenit cel mai titrat laureat din Italia, cu cinci titluri de campion ca jucător, toate pentru Juventus Torino și alte cinci ca antrenor, dintre care trei cu Juve, unul cu Inter și unul, acum, cu Napoli. Iar pe plan extern a avut, ca antrenor, încă un trofeu de campion, cu Chelsea.

Viața la Napoli

În scurta călătorie din orașul noii campioanei a Italiei am adunat și câteva prețuri pentru cei care să viziteze Napoli:

• O felie de pizza – 3 euro
• O porție de fructe de mare – 12 euro
• O bere la terasă – servită în picioare 4-5 euro – iar la masă, cu chipsuri, sticksuri, măsline 6-7 euro
• Înghețată 3-5 euro
• Limonadă 1-5 euro
• Bilet de autobuz de la aeroport la stația Garibaldi, nod feroviar – 5 euro
• Bilet de metrou / tren – 1,5 euro
• Ziar 1,2 – 2,5 euro
• Breloc – de la 2 euro
• Steag mic, 30cm x 40cm – 3 euro
• Eșarfă – de la 12 euro
• Tricou – de la 15 euro

Articol scris de Bogdan Cioara