Cum și-a cucerit Cristi Manea soția: „Am prins curaj când am văzut-o! Nici nu știa că sunt fotbalist”

Cristi Manea a dezvăluit în direct la „Suflet de Rapidist” cum a întâlnit-o pe actuala sa soție, Irina. Partenera fundașului este extrem de cunoscută în mediul online.

May 10, 2025 - 23:30
 0  1
Cum și-a cucerit Cristi Manea soția: „Am prins curaj când am văzut-o! Nici nu știa că sunt fotbalist”

Cristi Manea a fost invitatul lui Robert Niță în ediția de joi, 29 aprilie, a emisiunii „Suflet de Rapidist”. Fundașul lateral a abordat mai multe subiecte interesante, printre care și prima întâlnire cu soția sa, Irina.

Cum și-a cucerit Cristi Manea soția: „Am prins curaj când am văzut-o! Nici nu știa că sunt fotbalist”

În cadrul „Suflet de Rapidist”, Cristi Manea a dezvăluit că soția sa, Irina, nu știa cine este în momentul în care s-au cunoscut. Timid din fire, Manea și-a făcut curajul să o abordeze pe Irina Deaconescu, iar de acolo au urmat două fete superbe, Victoria și Venus.

„M-a ajutat foarte mult că m-am îndrăgostit și căsătorit. Sunt foarte responsabil acum, văd altfel lucrurile. Sunt un tată tânăr, așa mi-am dorit. O să-mi placă când vor crește fetele și nu o să fie atât de mare diferența. E mult mai frumos așa, mereu mi-am dorit să fiu tată tânăr. Nu sunt un tată dur.

Irina e puțin mai dură decât mine. Eu sunt mai mult plecat, iar când mă văd sunt topite. Irina nu se bagă la fotbal. Când m-a cunoscut, ea nu a știut că sunt fotbalist.

„Irina este cea mai bună prietenă a mea! Fetele noastre ne fac fericiți”

Eu sunt un băiat liniștit de felul meu. De când am văzut-o am știut! Am văzut-o și mi-am dat seama… Am prins curaj și m-am dus la ea. Ușor. ușor am vorbit și i-a plăcut de mine. Habar nu avea că sunt fotbalist! După a aflat, când i-am spus eu.

Am avut noroc că am cunoscut-o pe ea și chiar îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a adus-o în cale. M-a ajutat cu foarte multe lucruri, și mental inclusiv. Noi, de mici, nu avem pe cineva care să vorbească cu noi, dar ea m-a făcut să mă deschid, să vorbesc, pentru că am cu cine vorbi și mă ajută mult asta.

E cea mai bună prietenă a mea! Râdem împreună și suntem pe aceeași lungime de undă, ne-am găsit! Ne-am luat și o casă. Suntem foarte mulțumiți, sănătatea e acum cea mai importantă. Sănătatea și bucuria sunt cele mai importante lucruri într-o familie. Când le vedem pe fetițe fericite, suntem și noi fericiți. Pe noi lucrurile materiale nu ne mai fac așa fericiți, dar când vedem fetițele fericite e altceva.

„Fetelor le place la stadion! Se rușinează când sunt îmbrăcat în echipamentul Rapidului”

Bucuria cea mai mare ne-o aduc fetele! Când le-am cumpărat compleuri cu Rapid, vai de capul meu ce fericite erau! Nu mai puteau, spuneau ‘Tati, să ne bagă imnul’ și cântau ‘Rapid, Rapid.’ Au învățat toate, știu versurile și tot.

Le e rușine să vină cu mine pe teren înainte de meci, nu vor. Îi e frică lui Vicky! Îmi spunea acum ‘Gata, tati, o să ies cu tine’, dar de unde, când vede atmosfera și stadionul se rușinează cumva. Când mă vede în echipament înainte de un cantonament, când mă vede parcă nu mai e ea, zice că ‘Ăsta e tati-jucătorul, nu mai e tati-tati.’

Am mers odată la mall cu echipa și s-au nimerit să fie pe acolo cu soția. Când eram cu colegii erau super timide, deși îi știu pe colegi. Se emoționează tare atunci. Le place mult pe stadion! Zic mereu ‘Tati, nu mai mergem la meci?’ De multe ori e meciul târziu și e greu, pentru că au a doua zi grădiniță”, a povestit Cristi Manea.

Cum a întâlnit-o Cristi Manea pe actuala sa soție, Irina

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow