Dan Șucu, premiat de Ilie Bolojan! Mesajul patronului de la Rapid cu 4 zile înainte de alegerile prezidențiale: „Este important să continuăm pe această direcție”

Confederația Patronală Concordia, reprezentată de președintele Dan Șucu, a fost recompensată miercuri de președintele interimar Ilie Bolojan.

May 14, 2025 - 19:30
 0  1
Dan Șucu, premiat de Ilie Bolojan! Mesajul patronului de la Rapid cu 4 zile înainte de alegerile prezidențiale: „Este important să continuăm pe această direcție”

La o zi după ce Cristina Neagu a fost decorată la Palatul Cotroceni cu Ordinul Național ”Serviciul Credincios”, a venit rândul lui Dan Șucu să fie recompensat de președintele interimar Ilie Bolojan. Acesta a primit distincția ”Meritul Industrial și Comercial”, în grad de Cavaler.

Dan Șucu, decorat de președintele Ilie Bolojan la Palatul Cotroceni

Dan Șucu a fost decorat de președintele interimar Ilie Bolojan în cursul zilei de miercuri, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Palatul Cotroceni. Finanțatorul celor de la Rapid și Genoa a reprezentat Confederația Patronală Concordia.

În calitate de președinte al acestei organizații, Dan Șucu a primit distincția ”Meritul Industrial și Comercial”, în grad de Cavaler. Această recunoaștere oficială a fost acordată în semn de apreciere pentru contribuția deosebită la reforma dialogului social și a mișcării patronale din România, precum și pentru elaborarea de strategii și politici care au contribuit la dezvoltarea economică a țării.

Patronul clubului din Giulești a arătat încă o dată implicarea sa activă în societatea civilă și în mediul de afaceri din România, dar și seriozitatea cu care tratează evoluția economică a societăților private din țară.

Discursul lui Dan Șucu

„Vă mulțumim pentru distincția pe care ne-o acordați. Concordia, după cum bine știm, reprezintă o treime din PIB-ul României, iar realitățile de astăzi, nivelul economic de astăzi, care este de patru ori mai puternic decât era acum 20 de ani, i se datorează în mod cert climatului economic corect și tuturor angajaților din societățile private care au reușit, împreună cu societățile lor, să aducă România unde este în momentul de față.

Să nu uităm că fără o integrare euro-atlantică nu am fi putut ajunge aici, de aceea este extrem de important pentru noi să continuăm această direcție, în niciun caz să nu ne gândim la o reversare a ei. 

Sperăm din toată inima ca această distincție este apreciată de tot mediul de afaceri din România”, a fost discursul lui Dan Șucu.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow