Dani Coman, prima reacție după ce FC Argeș a zdrobit-o pe CFR Cluj: „Mi-am dorit un singur lucru când am venit la Pitești!”

Dani Coman, primele impresii după ce FC Argeș a învins o nouă „favorită” la titlul de campioană. Ce a spus președintele piteștenilor după ce echipa sa a demolat-o pe CFR Cluj

Nov 30, 2025 - 12:30
 0  1
Dani Coman, prima reacție după ce FC Argeș a zdrobit-o pe CFR Cluj: „Mi-am dorit un singur lucru când am venit la Pitești!”

CFR Cluj venea pe un val uriaș de încredere după ce în etapa precedentă câștigase cu 3-0 în fața liderului, însă s-au împiedicat de Argeșul lui Dani Coman. „Vulturii violeți” au administrat o înfrângere drastică clujenilor, iar președintele piteștenilor a oferit primele reacții după acest succes răsunător.

Dani Coman, prima reacție după FC Argeș – CFR Cluj 3-0

Daniel Pancu părea că a pus-o pe CFR pe drumul cel bun după două victorii cu Unirea Slobozia și Rapid, însă FC Argeș complică din nou misiunea ardelenilor de a ajunge în play-off. Echipa antrenată de Bogdan Andone a învins cu 3-0 și speră în continuare să rămână în play-off la finalul sezonului regulat.

În direct la FANATIK SUPERLIGA, Dani Coman, președintele clubului argeșean, a recunoscut că nu s-ar fi așteptat ca scorul să capete asemenea proporții, iar echipa sa a avut parte și de o doză importantă de șansă:

„A fost un meci foarte greu, dar am demonstrat că suntem o echipă care ne capacităm foarte bine. Avem niște principii, niște obiective și nu vrem să ne abatem de la ele. Noi nu am plecat la începutul acestui campionat cu gândul de a prinde play-off-ul.

Eu, când am venit la Pitești, mi-am dorit un singur lucru. Mi-am dorit să fac performanță. Vreau să readucem Piteștiul acolo unde era cândva. Ne dorim ca suporterii să se bucure de jocuri, de spectacol, de golurile marcate. Ceea ce se întâmplă în momentul de față este doar consecința muncii pe care o depunem. Orice om este important în angrenajul echipei, iar rezultatele sunt ale tuturor. Deocamdată nu am realizat nimic. Ne dorim să ajungem cât mai sus atât în campionat, cât și în Cupa României.

Aș fi ipocrit să spun că mă așteptam să câștigăm cu 3-0. Veneau după o victorie cu 3-0 în fața Rapidului, veneau cu încredere. Am avut și șansă, am avut și un portar în formă, dar eu sunt mulțumit de toți jucătorii. Nu am ce să le reproșez, deși mi-aș dori să am, dar până marți găsesc eu ceva”, a spus Dani Coman, la FANATIK SUPERLIGA.

Dani Coman l-a sunat pe Daniel Pancu după FC Argeș – CFR Cluj 3-0. Ce i-a transmis

Dani Coman și Daniel Pancu au fost colegi la Rapid, iar acest meci nu a putut să treacă fără ca cei doi să discute după fluierul final. Președintele lui FC Argeș a dezvăluit că a discutat cu antrenorul lui CFR Cluj după meci și i-a transmis să continue treaba în Ardeal, deoarece în jocul echipei sale se observă o schimbare în bine de când el a venit pe banca tehnică:

„Da, am vorbit aseară cu Daniel Pancu după meci. Era dezamăgit, dar trebuie să meargă înainte. Deocamdată, el este la început. Oricum, se vede o schimbare majoră în comportamentul jucătorilor de la CFR, în atitudinea pe care o au, lucru pe care Daniel Pancu îl impune foarte bine”, a dezvăluit președintele lui FC Argeș la FANATIK SUPERLIGA.

Florin Borța, fundaș stânga la toate meciurile cu CFR Cluj? „A marcat la fel și în Cupa României cu ei”

Florin Borța și-a pus numele pe lista marcatorilor în meciul cu CFR Cluj și a făcut-o în stil mare. Fundașul stânga al lui FC Argeș l-a învins pe Otto Hindrich cu o execuție superbă, iar Dani Coman a dezvăluit că fotbalistul piteștean a marcat asemănător anul trecut, tot în poarta „feroviarilor”, într-un meci de Cupa României:

„Chiar vorbeam cu Bogdan Andone să-l băgăm pe Borța fundaș stânga la toate meciurile cu CFR Cluj. Anul trecut, în Cupa României, la fel a marcat. Tot cu CFR-ul și a avut aceeași execuție. Ne-am găsit fundașul stânga pentru meciurile cu CFR-ul. Este adevărat că am avut și șansă. Dacă ei marcau primii, poate altul era rezultatul de la final. Șansa ține cu cel care muncește și cu cel care este mai corect cu fotbalul. Noi am demonstrat ieri că suntem o echipă care își dorește să câștige împotriva oricărui adversar. Avem o echipă omogenă, jucători cu calitate, depinde doar de noi și de cum vom trata meciurile.

(n.r. – Va avea Borța primă specială?) Bineînțeles că nu. La mine toți jucătorii sunt importanți. De la cel care doar se antrenează și nu joacă, până la căpitanul echipei. Cu toții sunt importanți pentru mine”, a spus Dani Coman despre Florin Borța, la FANATIK SUPERLIGA.

TOATE SECRETELE VICTORIEI ENTUZIASMANTE a lui FC Arges cu CFR Cluj, DEZVALUITE de Dani Coman

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow