Daniel Băluţă a fost ales preşedintele PSD Bucureşti. „De aici din Capitală porneşte încrederea sau neîncrederea în ce poate face PSD”

Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4, a fost confirmat în funcţia de preşedinte al organizaţiei PSD Bucureşti, după ce a condus interimar formaţiunea în ultimele două săptămâni.

Nov 13, 2025 - 21:00
 0  0
Daniel Băluţă a fost ales preşedintele PSD Bucureşti. „De aici din Capitală porneşte încrederea sau neîncrederea în ce poate face PSD”

Daniel Băluţă şi-a luat joi în primire funcţia de preşedinte al PSD Bucureşti, ocupată în ultimii nouă ani de fostul primar general, Gabriela Firea. La conferinţa extraordinară a organizaţiei din Capitală a social-democraţilor a fost prezent şi Sorin Grindeanu, care şi-a exprimat convingerea că Daniel Băluţă va fi câştigătorul alegerilor din 7 decembrie, pentru Primăria Bucureştiului.

Daniel Băluţă: „În politică pacientul este tot oraşul şi toată lumea zice ce-o doare, în acelaşi timp”

Daniel Băluţă a fost ales preşedinte al PSD Bucureşti cu votul a 411 delegați, în timp ce doar unul a votat „împotrivă” și unul s-a abținut. Băluţă este membru al PSD din 1999, dar a intrat în politică în 2012, când a fost ales consilier local la Sectorul 4. Un an mai târziu el a devenit viceprimar al acestui sector, pentru ca din 4 noiembrie 2015, după demisia lui Piedone cauzată de tragedia de la Colectiv, să devină primar interimar. Ulterior, la alegerile iunie 2016 a fost ales primar plin al Sectorului 4, funcţie pe care o deţine şi în prezent, după ce a câştigat şi alegerile din 2020 şi 2024.

„Azi, nu este doar o zi de alegeri interne. Este ziua în care spunem cu toţii că avem nevoie de mai mult. Mai multă organizare, mai multă energie, mai multă unitate. Bucureştiul este cea mai mare provocare politică din România, dar şi cea mai mare oportunitate. Aici în capitală se dă tonul. De aici porneşte încrederea sau neîncrederea în ceea ce poate face PSD. De aceea PSD Bucureşti trebuie să fie motorul partidului, echipa care arată că se poate guverna cu cap, cu inimă şi cu rezultate. Succesul nostru de aici nu e doar local. Când capitala funcţionează, întreaga ţară prinde încredere că România se poate mişca înainte”, a subliniat Daniel Băluţă.

În discursul său de preluare a funcţiei de preşedinte al organizaţiei PSD Bucureşti, Daniel Băluţă a rememorat parcursul său politic şi a făcut o comparaţie plastică între meseria de medic şi cea de lucrător în administraţia publică. „Îmi amintesc perfect ziua în care am intrat, de fapt, pentru prima oară în politică. Sunt membru în Partidul Social-Democrat din anul 1999, dar am intrat în politică, efectiv, în anul 2012, fără să ştiu exact în ceea ce mă bag. Credeam că o să fie ca la mine la cabinet, oamenii vin, îţi spun ce-i doare şi tu încerci să-i ajuţi. Doar că, în politică şi mai ales în administraţie, pacientul este tot oraşul şi toată lumea zice ce-o doare, în acelaşi timp. Însă, am înţeles repede ceva esenţial. Administraţia înseamnă să ai grijă de oameni, să-i asculţi, să le vezi nevoile şi să cauţi soluţii, chiar şi când munca ta nu se vede. Să fii acolo, discret, dar constant pentru cei care au nevoie de sprijin şi de siguranţă”, a spus Daniel Băluţă.

Daniel Băluţă: „Suntem reţeaua care vorbeşte zilnic cu oamenii din cartiere, spitale, şcoli”

El a mai afirmat că PSD Bucureşti nu este o simplă structură de partid, ci este un „organism viu” care conectează politica, oamenii şi administraţia. „Suntem centrul de greutate al partidului, de aici vine coerenţa, direcţia, disciplina, de aici trebuie să plece mesajul simplu: facem treabă. Dar suntem şi o forţă umană, suntem reţeaua care simte oraşul, care vorbeşte zilnic cu oamenii din cartiere, spitale, din şcoli. Trebuie să fie definit, de asemenea, ca un partid care ştie că puterea nu este despre privilegii, ci despre responsabilitate”, a mai spus noul preşedinte al organizaţiei PSD Bucureşti.

Daniel Băluță preluase funcția de președinte interimar al PSD București de la Gabriela Firea în data de 27 octombrie, în contextul în care a fost desemnat candidat al partidului la alegerile pentru Primăria Capitalei.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow