Daniel Oprița s-a dezlănțuit după egalul Stelei cu Metalul Buzău. Mesaj dur pentru jucători, conducători și suporteri
Daniel Oprița a răbufnit după ce Steaua a remizat, 1-1, în meciul de la Metalul Buzău, iar la finalul confruntării s-a certat inclusiv cu suporterii echipei sale.
Antrenorul echipei bucureștene a avut declarații dure la adresa conducătorilor echipei și a contestatarilor săi, după ce Steaua a remizat, 1-1, în deplasare, cu Metalul Buzău.
Daniel Oprița are un mesaj dur pentru suporterii Stelei
Daniel Oprița nu i-a menajat nici pe suporteri, cu care s-a certat la finalul confruntării. Tehnicianul spune că a fost înjurat de o parte dintre fanii care au venit la Buzău să susțină echipa.
„Un meci bun pentru spectatori, cu fazele la ambele porți. Cred că e un rezultat echitabil. Trebuie să ne mulțumim cu acest punct, am întâlnit o echipă bună, cu un antrenor bun. Am luat un punct, eu spun că e bun, chiar dacă mulți, și din tabăra noastră, consideră că Steaua trebuie să câștige peste tot. Atunci o să aducem 11 tricouri, le băgăm pe teren, nu mai luăm jucători și câștigăm că ne numim Steaua.
Înțeleg, dacă noi suntem Steaua trebuie să avem și noi bugetul de Steaua. Numai din gură îi aud, dar să vină să ajute nu o fac. Să vină oamenii ăia care mă atacă pe mine! Să aducă ei (n.r. suporterii de la Steaua Liberă). Să facă echipă, să antreneze ei, că am văzut că se pricep toți. Niște înjurături pe care îmi e greu să le reproduc, e bine că am aflat și eu unele noi, nu le știam, le-am mulțumit. Asta pot să învețe ei, ce pot să învețe altceva? La unii, nu la toți, că au fost și oameni serioși și ne-au respectat”, a declarat Daniel Oprița.
Daniel Oprița, mesaj pentru contestatari
De mânia lui Oprița nu au scăpat nici conducătorii echipei, care nu fac eforturile necesare pentru ca echipa să poată promova în SuperLiga, spune antrenorul.
„Am ajuns să mă enervez și să mă stresez foarte mult, dar să vină să ne ajute nu o fac. Nu poți să bați doar că te numești Steaua. Vorbim de nu știu câte ori și tot în mine dau, când eu am promovat echipa de nu știu câte ori. Voiam să se găsească soluții și în fiecare an se dă din gură. Să facă ceva mai mult pentru echipă. Ce se așteaptă, să vină ceva din cer? Sunt lipsuri, mai bag mâna în buzunar să iau una, alta”, a mai spus Daniel Oprița.
Steaua, un nou sezon fără drept de promovare
Steaua se luptă de ani buni să promoveze în prima ligă, dar până acum nu au putut să obțină dreptul legal de a face pasul în elită, chiar dacă pe teren rezultatele au fost de multe ori suficient de bune. Acum, actuala stagiune este tot una doar de palmares pentru Daniel Oprița și elevii săi, pentru că dreptul de promovare trebuie obținut înainte de primul meci oficial al sezonului în curs.
Cel mai probabil, cei de la Steaua vor reuși să ajungă în play-off, dar rezultatele nu vor conta și anul viitor o să îi găsească tot în liga secundă. În acest moment, roș-albaștrii au 27 de puncte și se află pe locul 3, la lungimi distanță de Corvinul a, care este pe primul loc în Liga 2.
Daniel Oprița iese la atac
Care este reacția ta?