Daniel Pancu a aruncat deja prosopul la CFR Cluj: „Play-off-ul ar fi un miracol”
Emoții mari în tabăra celor de la CFR Cluj în privința calificării în play-off. Ce a spus, de fapt, antrenorul Daniel Pancu despre eventuala prezență a echipei sale în primele 6.
CFR Cluj traversează unul dintre cele mai negre sezoane din ultimii 15 ani. Ardelenii au părăsit prematur cupele europene și se chinuie atât în Cupă, cât și în campionat. Antrenorul Daniel Pancu nu mai speră la accederea în play-off.
Adio play-off? Daniel Pancu se teme pentru echipa lui
Situația CFR-ului din acest sezon este una care nu îi face cinste, ținând cont că a dominat fotbalul românesc în anii precedenți și că a reprezentat cu mândrie România pe plan extern.
Daniel Pancu, cel care a intervenit în războiul dintre Louis Munteanu și conducerea clubului, a vorbit despre șansele echipei sale la play-off înaintea duelului cu U Craiova, care poate fi unul decisiv din această perspectivă.
„Dacă nu conștientizezi repede unde te afli, e greu după. Nu am pronunțat cuvântul play-off! Am spus mereu că e un miracol. E o mare greșeală a unora să pronunțe cuvântul play-off, când vorbesc de CFR, chiar dacă mai sunt șanse matematice.
O echipă care câștigă două meciuri în turul campionatului nu poate emită pretenții la play-off. La noi se prăbușește totul atunci când primim gol!”, a declarat Daniel Pancu la TV Digi Sport.
De ce crede Daniel Pancu că CFR Cluj a ajuns în actuala situație
Experimentatul tehnician a vorbit ulterior și despre cauzele din spatele crizei în care se află echipa din Gruia. Pancu consideră că nu mai există încredere, iar elevii săi nu sunt obișnuiți să gestioneze o astfel de situație.
„E lipsă de încredere totală, sunt jucători de anul trecut majoritatea care nu sunt obișnuiți cu înfrângerile și cu meciuri fără victorie. E foarte greu de înghițit, dar trebuie să conștientizezi unde te afli”, a mai spus antrenorul ardelenilor.
Care este reacția ta?