De ce a apărut Elon Musk cu ochiul vânăt la ceremonia de plecare de la Casa Albă. Miliardarul a glumit pe seama soţilor Macron

Elon Musk pleacă de la Casa Albă cu un ochi vânăt și o glumă despre familia Macron. Ce i s-a întâmplat celui mai bogat om de pe planetă.

May 31, 2025 - 00:30
 0  1
De ce a apărut Elon Musk cu ochiul vânăt la ceremonia de plecare de la Casa Albă. Miliardarul a glumit pe seama soţilor Macron

Președintele american Donald Trump și fostul său asociat Elon Musk au avut vineri o apariție comună în fața presei cu ocazia anunțului lui Musk despre părăsirea administrației. Miliardarul a apărut cu ochiul vânăt la această întâlnire, iar când a foost întrebat despre asta a glumit, aducând în discuţie incidentului le care l-au avut soţii Macron în Vietnam.

Sfatul lui Donald Trump despre căsătorie

O înregistrare video care îl prezintă pe președintele francez Emmanuel Macron sosind în Vietnam a stârnit la începutul acestei săptămâni confuzie și speculații în mediul online. La scurt timp după deschiderea ușilor avionului, o înregistrare video arată palma soției lui Macron, Brigitte, lovind fața președintelui.

Când un reporter de la Casa Albă l-a întrebat pe Donald Trump ce sfaturi i-ar putea da despre căsătorie, preşedintele SUA a zâmbit şi a spus: „Trebuie să te asiguri că ușa este închisă ermetic”.

După câteva clipe Trump a adăugat: „Am vorbit cu el și este bine, amândoi sunt bine. Sunt oameni foarte buni, îi cunosc foarte bine. Nu știu ce s-a întâmplat…”.

Elon Musk: „N-am fost prin apropierea Franţei”

La scurt timp după aceea, Elon Musk, cu o vânătaie la ochiul drept, a glumit și el pe seama situației soţilor Macron. „N-am fost nicăieri prin apropierea Franței”, a spus miliardarul.

Rugat să explice cum a căpătat totuşi vânătaia Elon Musk a spus că ea i-a fost provocată de fiul său în vârstă de 5 ani, „Lil X”. „Mă distram cu Lil X și i-am spus să mă lovească în față. Iar el chiar a făcut-o”, a răspuns Musk. După câteva momente de recţie, Donald Trump a spus îngândurat: „A făcut-o X? Da, ar fi putut să o facă X”.

Plecarea oficială a lui Elon Musk de la Casa Albă a avut loc în aceeaşi zi în care The New York Times a publicat un material în care a scris că miliardarul a consumat droguri mult mai des decât se știa anterior, depăşind cu mult consumul ocazional. El le-ar fi spus apropiaţilor că lua atât de multă ketamină încât îi afecta vezica urinară – un efect cunoscut al consumului cronic. De asemenea, Musk consuma ecstasy și ciuperci halucinogene, mai scrie The New York Times.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow