De unde provin, de fapt, denumirile anotimpurilor și ce semnificație au. Puțini știu aceste detalii

Denumirile anotimpurilor, așa cum sunt cunoscute în prezent, sunt provenite din limbile antice. Acestea au și o semnificație interesantă.

De unde provin denumirile anotimpurilor

Primăvara, vara, toamna și iarna sunt cele patru anotimpuri ale anului, dar te-ai întrebat vreodată de unde provin denumirile lor? Oamenii au numit aceste perioade, de-a lungul timpului, fiind inspirați de ceea ce se întâmpla în jurul lor, din fenomenele meteorologice și activitățile agricole, precum și din simbolistica culturală și cea religioasă.

Originile termenilor utilizați în prezent pentru desemnarea anotimpurilor au origini îndepărtate, regăsite în limbi antice, cum ar fi latina, greaca sau sanscrita.

Primăvara este perioada cuprinsă între echinocțiul de primăvară, care este în jurul datei de 20 martie, și solstițiul de vară, care are loc în jurul datei 21 iunie. În acest anotimp, natura revine la viață, iar vremea se încălzește. De altfel, zilele încep să fie mai lungi.

Cuvântul “primăvară” este provenit din latină, din termenul “prima vera”, care înseamnă “începutul primăverii” sau “prima parte a verii”. Termenul reprezintă o combinație între “prima” (primul, începutul) și “ver”, un cuvânt provenit din latină, care înseamnă “primăvară”, provenit din sanscritul “vas”, tradus prin “a străluci” sau “a ilumina”, ce trimite la ideea de renaștere, creștere și lumină.

În literatura și poezia universală, primăvara reprezintă înnoirea și tinerețea, dar și speranța. Acest anotimp este perceput ca o metaforă a vieții, trezindu-se la viață după iarna rece și întunecată.

Vara începe de la solstițiul de vară (21 iunie) până la echinocțiul de toamnă, care are loc în jurul datei de 23 septembrie. În această perioadă, temperaturile sunt cele mai ridicate din timpul anului. În același timp, soarele strălucește mai mult.

Cuvântul “vară” este provenit din termenul din latină “aestas”, ce are la bază rădăcina indo-europeană “aidh-” sau “ais-”. Aceasta se traduce prin “fierbinte” sau “timp al căldurii intense”. În timpul verii, soarele este puternic, zilele mai lungi, iar temperaturile mari.

Încă din cele mai vechi timpuri, vara a fost asociată cu perioada în care natura se află în plinătatea ei. Anotimpul era sărbătorit, în societățile antice, prin festivaluri ce marcau prosperitatea, fertilitatea și abundența recoltelor, potrivit omofon.ro.

Originile denumirilor pentru toamnă și iarnă

După vară, anotimpul care urmează este toamna. Perioada este cuprinsă între echinocțiul de toamnă și solstițiul de iarnă (aproximativ 21 decembrie). Temperaturile încep să scadă în această perioadă, în care natura se pregătește pentru sezonul rece.

Cuvântul latin “autumnus” se află la baza termenului “toamnă”, care își are originea în verbul “augere”, tradus prin “a crește” sau “a îmbogăți”. Denumirea face referire la bogăția recoltelor adunate toamna, care oferă hrană și resurse pentru iarnă.

Toamna a fost dintotdeauna un anotimp foarte important pentru agricultori. Aceștia culeg roadele în această perioadă și se pregătesc, de asemenea, pentru sezonul rece. Acest anotimp era sărbătorit prin festivaluri de recoltă în culturile antice.

Ciclul anual se încheie iarna, perioadă cuprinsă între solstițiul de iarnă și echinocțiul de primăvară. Este cea mai rece perioadă din an, atunci când zilele sunt scurte, iar nopțile mai lungi.

Termenul este provenit din termenul latinesc “hibernum”. Acesta se traduce prin “timp al frigului” sau “sezon rece”. Rădăcina cuvântului este legată de termenul “hiemns”, prin care era desemnată iarna în latină. Se crede că acest termen provine dintr-o rădăcină indo-europeană, și anume “ghei-” sau “ghy”, care înseamnă “a fi rece” sau “a ninge”.

Iarna a fost mereu asociată cu repausul, iar natura se regenerează prin hibernare în această perioadă. Este un anotimp ce reprezintă un moment de retragere și pregătire pentru primăvară, în multe culturi.