De unde provine numele lui Jaqueline Cristian. Sportiva a dezvăluit întreaga poveste: ”E amuzantă”

Jaqueline Cristian a povestit la un moment dat de unde provine numele său, dar și modul în care părinții săi au ajuns să-l aleagă. Povestea e una hilară.

Nov 9, 2025 - 08:30
 0  1
De unde provine numele lui Jaqueline Cristian. Sportiva a dezvăluit întreaga poveste: ”E amuzantă”

Jaqueline Cristian este de departe una dintre cele mai apreciate sportive din România. S-a născut în București, are 27 de ani și își continuă ascensiunea în clasamentul WTA, bifând reușite pe bandă rulantă.

De unde provine numele lui Jaqueline Cristian și cum l-au ales părinții săi

Sportiva joacă tenis de mai bine de un deceniu. De altfel aceasta a reușit să câștige Les Petits As pe când avea doar 13 ani. Cel mai recent turneu la care a participat a fost cel de la Tokyo, iar în continuare, sportiva are planuri mari.

Deși e născută în București, Jaqueline Cristian are un nume care îi poate induce în eroare pe mulți. De altfel la un moment dat, sportiva a vorbit și despre acest subiect, dezvăluind că e vorba despre o poveste amuzantă.

De vină ar fi chiar unchiul său, care a văzut un documentar despre Jacqueline Kennedy, înainte ca sportiva să se nască. Astfel, în momentul în care a venit pe lume, mama ei a decis să se ”inspire” puțin.

„Este o poveste amuzantă. Unchiul meu, Dumnezeu să îl ierte, era ginecolog și mama m-a născut cu ajutorul lui. Cu o seară în urmă, el a văzut un documentar despre prima doamnă a SUA, Jacqueline Kennedy.

În timpul nașterii striga în sală „Hai, Jaqueline!”, deși mama săraca nu știa despre cine era vorba. Când m-a născut, au decis să rămână numele de Jaqueline,” a dezvăluit sportiva din România pentru ProSport.

Cine este iubitul lui Jaqueline Cristian

În ceea ce privește viața personală a sportivei, Jaqueline Cristian nu vorbește prea mult despre acest subiect. Despre ea se știe însă că ar forma un cuplu cu un tânăr pe nume Andrei de câțiva ani.

Acesta este antreprenor în domeniul tehnologiei și are propria sa companie care se ocupă cu dezvoltarea de aplicații mobile. Cei doi s-ar fi cunoscut prin intermediul unor prieteni, la un eveniment sportiv, arată wta.ro.

Totodată, Jaqueline Cristian și Andrei ar avea mai multe pasiuni comune. Chiar și așa, iubitul sportivei preferă să fie o prezență discretă, dar continuă să fie văzut în tribunele turneelor de tenis la care aceasta participă.

Sportiva, dezamăgită de sprijinul oferit sportivilor în România

Deși este într-o continuă ascensiune în tenis, sportiva dezvăluia la un moment dat că nu e tocmai încântată de sprijinul pe care sportivii îl primesc în România. Iar în ciuda acestui lucru, o mulțime de campioni sunt aici, inclusiv David Popovici.

Totodată, Jaqueline Cristian a făcut referire și la criticile venite din partea unor persoane. Sportiva a adus în discuție la acea vreme inclusiv numele Simonei Halep care a pățit ceva similar.

„Nu avem prea mult sprijin în România, e trist și în același timp imposibil de explicat. Suntem o țară mică, dar care a dat întotdeauna mari campioni. Totuși, aceștia nu au primit niciodată un sprijin puternic și pozitiv.

E ca și cum oamenii așteaptă să cazi ca să te critice, să-ți reamintească că nu ai fost suficient de bun. I s-a întâmplat chiar și Simonei (n.r. Simona Halep). Oamenii i-au prețuit cariera abia în ziua în care s-a retras din tenis”, a declarat sportiva, conform puntodebreak.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow