Decizie majoră luată de Mircea Lucescu: Răzvan Marin și Marius Marin, mijlocașii de la EURO 2024, scoși din echipă

Mircea Lucescu surprinde înainte de România – Cipru: ambii „Marini”, titulari la EURO 2024 și piese-cheie în Liga Națiunilor, au fost lăsați în afara primului 11.

Jun 10, 2025 - 21:30
 0  1
Decizie majoră luată de Mircea Lucescu: Răzvan Marin și Marius Marin, mijlocașii de la EURO 2024, scoși din echipă

Marius Marin (26 de ani) și Răzvan Marin (29 de ani) au coborât din autocarul naționalei cu capetele plecate, când tricolorii au ajuns la Arena Națională pentru meciul cu Cipru. Cei doi mijlocași defensivi nu se regăsesc în formula de start anunțată de selecționerul Mircea Lucescu.

Mircea Lucescu i-a scos din echipă pe Răzvan Marin și pe Marius Marin

Selecționerul Mircea Lucescu i-a scos din echipă pentru prima dată pe Marini, care au fost oameni de bază în preliminariile EURO 2024, la turneul final din Germania, în meciurile din Liga Națiunilor, precum și în primele două partide din actualele preliminarii CM 2026, cu Bosnia (0-1) și cu San Marino (5-1).

Pentru Marius Marin este a doua oară consecutiv când este lăsat pe bancă. Tricolorul de la Pisa a fost rezervă și la meciul cu Austria, scor 1-2, sâmbătă, 7 iunie, la Viena. În locul lui, Il Luce l-a preferat pe veteranul Vlad Chiricheș (35), readus de la echipa națională după trei ani, grație prestațiilor apreciate de la FCSB.

Marius Marin, de la ”ștergător de parbriz, senzațional”, la rezervă pentru a doua oară consecutiv

În debutul Ligii Națiunilor, Marius Marin îl impresionase pe Mircea Lucescu, iar selecționerul declara entuziast după 3-0 în Kosovo, la Priștina: „Marius Marin a ras totul, dintr-o parte în alta, a fost ca un ștergător de parbriz, senzațional”.

Alături de el lipsește și Răzvan Marin, al cărui joc slab în Austria l-a determinat pe Mircea Lucescu să-l titularizeze cu Cipru pe Adrian Șut (26 de ani), mijlocașul care a dat o mare siguranță jocului campioanei FCSB.

Decizia lui Mircea Lucescu de a-i exclude simultan pe Răzvan Marin și pe Marius Marin sugerează că așteaptă altceva de la mijlocașii centrali, pentru ca naționala să treacă de la un stil de joc reactiv din perioada lui Edi Iordănescu, la unul de posesiei, ofensiv.

Mircea Lucescu a operat patru schimbări în echipă față de meciul cu Austria

Mircea Lucescu a operat patru modificări în primul 11 al României pentru meciul cu Cipru, în urma eșecului cu Austria, așa cum a anunțat FANATIK în exclusivitate. Așa arată formula de start a „tricolorilor”:

H. Moldovan – Rațiu, M. Popescu, Burcă, Sorescu – Șut, Chiricheș – Man, Fl. Tănase, Mihăilă – Drăguș.

Clasamentul grupei H

1. Bosnia Herțegovina – 9 puncte (3 jocuri)
2. ROMANIA – 3 puncte (3 jocuri)
3. Cipru – 3 puncte (2 jocuri)
4. Austria – 3 puncte (1 joci)
5. San Marino – 0 puncte (3 jocuri)

Programul meciurilor:

  • Marți, 10 iunie: ROMÂNIA– Cipru (21:45, Prima Sport), San Marino – Austria (21:45)
  • Sâmbătă, 6 septembrie: Austria – Cipru, San Marino – Bosnia și Herțegovina (21:45)
  • Marți, 9 septembrie: Bosnia și Herțegovina – Austria, Cipru – ROMÂNIA (21:45, Prima Sport)
  • Joi, 9 octombrie: Austria – San Marino, Cipru – Bosnia și Herțegovina (21:45)
  • Duminică, 12 octombrie: San Marino – Cipru (16:00), ROMÂNIA– Austria (21:45, Antena 1)
  • Sâmbătă, 15 noiembrie: Cipru – Austria (19:00), Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA (21:45, Prima Sport)
  • Marți, 18 noiembrie: Austria – Bosnia și Herțegovina, ROMÂNIA– San Marino (21:45, Antena 1)

Rezultate înregistrare:

  • Vineri, 21 martie: Cipru – San Marino 2-0, ROMÂNIA– Bosnia și Herțegovina 0-1
  • Luni, 24 martie: Bosnia și Herțegovina – Cipru 2-1, San Marino – ROMÂNIA 1-5
  • Sâmbătă, 7 iunie: Bosnia și Herțegovina – San Marino 1-0, Austria – ROMÂNIA 2-1

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow