Decizie surprinzătoare în procesul pentru anularea mărcilor „Steaua” dintre FCSB și CSA. Ce s-a întâmplat la ICCJ

Desfășurare neașteaptă în procesul pentru anularea mărcilor „Steaua” dintre FCSB și Clubul Sportiv al Armatei. Detalii de ultimă oră.

Jun 12, 2025 - 14:30
 0  1
Decizie surprinzătoare în procesul pentru anularea mărcilor „Steaua” dintre FCSB și CSA. Ce s-a întâmplat la ICCJ

După procesul pentru palmaresul Stelei pierdut de FCSB, la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a avut loc o nouă confruntare importantă. FANATIK oferă detalii de culise.

Ce s-a întâmplat la ultimul termen de la ICCJ în procesul dintre FCSB și Steaua București

Pe 10 iunie la ora 11:00 a avut loc un nou termen în procesul intentat în 2017 de FCSB și în care cere anularea tuturor mărcilor „Steaua” pe motiv că nu au fost folosite de minimum 5 ani de zile, așa cum prevede legea.

După ce FCSB a reușit să anuleze 4 dintre cele 5 mărci în 2019, juristul „militarilor”, Florin Talpan, a contestat decizia la Curtea de Apel și în martie 2024 decizia Tribunalului București a fost recuzată.

Adrian Căvescu a atacat de asemenea această decizie la ICCJ, însă magistrații vor judeca această speță pe fond, ci nu pe procedură, așa cum și-ar fi dorit avocatul FCSB.

Una dintre judecătoarele din completul de trei a decis să se recuzeze, pe motiv că a mai analizat în trecut spețe în conflictul dintre FCSB și CSA Steaua București. Decizia a fost una surprinzătoare ținând cont în mod normal apelul FCSB ar fi trebuit să fie admis de principiu, fiind o procedură normală în astfel de situații.

Urmează o nouă confruntare în instanță între FCSB și Steaua în procesul de anulare a mărcilor

În aceste condiții, instanța a rămas în pronunțare, iar următorul termen va avea loc pe data de 24 iunie. Așa cum spuneam, apelul FCSB-ului va fi admis de principiu, așa cum s-a întâmplat și la procesul pentru palmares.

A fost fixat un nou termen în procesul dintre FCSB și Clubul Sportiv al Armatei
A fost fixat un nou termen în procesul dintre FCSB și Clubul Sportiv al Armatei pentru anularea mărcilor istorice „Steaua”.

Urmează însă o vacanță judecătorească pe perioada verii și din informațiile FANATIK, următorul termen va avea loc abia în septembrie-octombrie, când s-ar putea da și decizia finală în acest proces început în urmă cu nu mai puțin de 8 ani de zile.

În momentul în care acest proces va ajunge la final, instanța va redeschide dosarul în care clubul Steaua cere lui Gigi Becali un prejudiciu de 36 de milioane de euro, așadar miza procesului de anulare a mărcilor este una uriașă.

  • 8 ani au trecut de când FCSB a cerut anularea mărcilor istorice ale clubului Steaua

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow