Departamentul pentru Comerţ SUA în parteneriat cu Ministerul Finanţelor vor organiza la Bucureşti reuniunea regională privind achiziţiile publice şi PPP
Ministerul Finanţelor a anunţat organizarea la Bucureşti a celei de-a cincea reuniuni a Grupului Regional European de Lucru privind Achiziţiile Publice şi Parteneriatele Public-Private (PPP), în cadrul Programului pentru Dezvoltare în Domeniul Dreptului Comercial (CLDP) coordonat de Departamentul pentru Comerţ al Statelor Unite ale Americii (SUA), conform unui comunicat de presă emis redacţiei, din care urmează să relatăm. Sesiunea de lucru în ţara noastră este organizată cu finanţarea Departamentului de Stat SUA, cu sprijinul Ministerului Finanţelor şi în parteneriat cu Parlamentul României.