Destinația de vacanță aleasă de Florinel Coman. Celebrul fotbalist a ales un loc exotic, extrem de apreciat de marile vedete

Florinel Coman a plecat în vacanță și a ales o destinație aparte. Vorbim despre un loc exotic care de altfel este și preferatul celor mai multe vedete.

Nov 28, 2025 - 21:30
 0  1
Destinația de vacanță aleasă de Florinel Coman. Celebrul fotbalist a ales un loc exotic, extrem de apreciat de marile vedete

Florinel Coman s-a transferat în Qatar, astfel că nu mai e în prim plan în fotbalul românesc. Pe de altă parte, pentru fotbalist este o perioadă mai complicată având în vedere că acesta este nevoit să stea departe de familia sa.

Unde a plecat Florinel Coman în vacanță

Chiar și așa, Florinel Coman își face timp pentru cei dragi. Drept urmare, acesta a plecat în vacanță cu familia sa într-un loc superb. Mai exact, fotbalistul a ales destinația favorită a vedetelor: Maldive.

Iar vacanța pare a fi una de vis. De altfel Florinel Coman a publicat mai multe imagini pe contul de socializare. El și cei dragi se bucură de soare, de plajă, dar și de peisaje de poveste.

Nu este clar cât de lungă este vacanța familiei în contextul în care vineri, 28 noiembrie, Al-Gharafa are meci contra celor de la Lusail în Cupa Qatarului. Probabil însă, fotbalistul ar putea reveni la timp.

Câți bani a încasat Gigi Becali datorită lui Florinel Coman

Amintim faptul că Gigi Becali a dat lovitura datorită lui Florinel Coman și a încasat peste 6 milioane de euro. Mai exact, pe lângă suma de 5,25 milioane de euro care provine din transferul la Al-Gharafa, a mai existat o diferență care reprezintă penalizarea pentru întârzierea plății.

Iar printre altele, recent, Gigi Becali a vorbit și despre o posibilă revenire a fotbalistului în România. Patronul FCSB a spus condiția pe care acesta trebuie să o îndeplinească pentru a se întoarce în echipă.

Ce spune Becali despre revenirea lui Coman la FCSB

Gigi Becali spune că e posibil ca Florinel Coman să revină la campioana României. Pe de altă parte, cei doi au avut și o discuție în acest sens legată de mai multe aspecte financiare. Patronul FCSB a adus în discuție salariile oferite, dar și bonusurile.

„Coman a fost la mine acasă. Lui Florinel i-am spus așa: `Câți bani ai de luat, împarți la doi, iei jumătate din bani, adică un milion și jumătate și un milion îl iei de la mine.`

Eu nu dau la nimeni mai mult de 30.000 salariu, dar dau bonusuri. Chiricheș a luat 200.000 de euro premiere, dar nu a jucat niciun meci. Din calificări.

Îmi convine că nu plătesc nici impozite și plătesc prime de calificare. Salariu 30.000 de euro și prime de 200.000 – 300.000 de euro. Depinde de competiție, 300.000 – 500.000 de euro în UCL, 300.000 Europa League”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport Special.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow