Dezvăluiri explozive despre protestatarul Marian Ceauşescu, făcute de Gigi Neţoiu. “Sună când vrea el la DNA! E plătit de USR. L-am văzut că se pupa cu Laura Vicol”
Gigi Neţoiu povesteşte la FANATIK EXCLUSIV momentul tensionat de la depunerea candidaturii şi lansează acuzaţii dure la adresa protestatarului Marian Ceauşescu.
Gigi Neţoiu, candidat independent la Primăria Generală a Capitalei, a rememorat la FANATIK EXCLUSIV momentul de duminica trecută, de la depunerea candidaturii, acolo unde a fost întâmpinat cu scandal de protestatarul Marian Ceauşescu.
„Jandarmii se roagă de Marian Ceauşescu, cum e posibil aşa ceva?”
Gigi Neţoiu a dezvăluit că l-a dat în judecată pe Marian Ceauşescu pentru jignirile pe care i le-a adus. „Ne-am dus la Biroul Electoral Central şi Marian Ceauşescu a început să strige ‘Criminalule! Hoţule! Ai împuşcat la Revoluţie!’. Păi are proces acum. Vedem, cu mine e mai greu. Adică îmi spui că am împuşcat lumea?”, a afirmat Neţoiu.
„Comandantul” spune că protestarul este plătit pentru acţiunile sale şi i-a numit şi pe câţiva dintre prietenii şi susţinătorii acestuia. În plus, Neţoiu s-a mirat de faptul că jandarmii nu doar că îi tolerează comportamentul dar se şi poartă cu mănuşi cu el. „Vă spun acum de cine e pus. Se pupă cu USR-ul, care-l trimite acolo şi care-l plăteşte. Că nu vine acolo neplătit. Păi jandarmii se roagă de el, i-am întrebat cum posibil aşa ceva? În ce ţară din lumea asta un asemenea om, care înjură, scuipă, jigneşte şi face oamenii criminali să stea aici. Se rugau jandarmii de el să se dea mai încolo şi el nu voia. Ţipa: ‘Lasă-mă bă în pace!’. Şi spun: ‘Dom’le, nu luaţi măsuri?’. Nu-i dă nicio amendă, îi dă avertisment. Mi-au dat şi mie şi lui avertisment. ‘Păi mie de ce-mi daţi, dom’le? Dă-mi amendă şi mie şi lui. Dacă a încălcat legea daţi-i amendă. Dacă am încălcat-o şi eu, daţi-mi şi mie'”, a povestit Neţoiu.
Gigi Neţoiu: „A înjurat vreun USR-ist? Toţi sunt cinstiţi?”
Fostul finanţator de la Dinamo şi Universitatea Craiova şi candidat independent la Primăria Capitalei a mai dezvăluit că Marian Ceauşescu are apropiaţi şi din lumea politicului, dând exemplul fostului senator Laura Vicol.
„L-am văzut acum, se pupa la proces cu doamna Laura Vicol. Nu zic eu că a făcut ceva doamna Laura Vicol, dar am văzut prin presă tot felul de comentarii cu banii, cu blocurile… Deci eu sunt hoţ, criminal, nu am avut prejudiciu, n-am dat nicio palmă! Şi el se pupa cu doamna Vicol şi cu cine mai era doamna Vicol, erau prieteni de-o viaţă. Cu doamna Vicol se pupă şi pe noi ne înjură de ne rupe. Ce caută el acolo? El e un om care n-a muncit în viaţa lui. Păi şi din ce trăieşti? I-am zis că îl iau la vaci”, a mai spus Neţoiu.
El a mai afirmat că protestatarul are deschise uşile oricăror instituţii şi poate suna fără probleme la instituţii înalte ale statului. „Păi Marian Ceauşescu sună la DNA când vrea el. Sună la şeful jandarmilor! Pe cuvânt de onoare, sună la cine vrea el! Păi el vine acolo să dea în cine îi dau ăştia ordin. Îl înjură pe Manda, pe Neţoiu, pe Dragomir… Pe ăia care au făcut ceva în viaţa lor. Pe ai lor nu-i înjură. A înjurat vreun USR-ist? Toţi sunt cinstiţi?”, se întreabă retoric Gigi Neţoiu.
Dezvăluiri explozive despre protestarul Marian Ceauşescu, făcute de Gigi Neţoiu. “Sună când vrea el la DNA! E plătit de USR. L-am văzut că se pupa cu Laura Vicol”
Care este reacția ta?