Diana Matei, detalii dureroase despre moartea mamei. A primit vestea înainte de a urca pe scenă

Diana Matei, mărturie dificilă legat de pierderea mamei sale. Cântăreața a aflat că aceasta a murit înainte de a cânta.

May 24, 2025 - 17:00
 0  1
Diana Matei, detalii dureroase despre moartea mamei. A primit vestea înainte de a urca pe scenă

Cântăreața de muzică de petrecere Diana Matei a oferit un interviu în care a venit cu detalii dureroase despre moartea mamei. Soția lui Marian Cleante a primit vestea nefericită înainte de a urca pe scenă. Ce a simțit în acele momente.

Diana Matei, detalii dureroase despre moartea mamei sale

Diana Matei este mereu cu zâmbetul pe buze, însă în adâncul sufletului ascunde și lucruri mai puțin fericite. Interpreta de muzică de petrecere a făcut o mărturie dificilă în ceea ce privește pierderea mamei sale.

Vedeta a aflat că femeia a încetat din viață cu foarte puțin timp înainte de a performa. Prezentă la un eveniment unde trebuia să cânte, artista a fost nevoită să-și ascundă lacrimile vreme de o oră cât a durat programul său.

„Dacă e să mă refer la scenă, cred că cel mai greu moment din viața mea a fost acela în care s-a prăpădit mama și am urcat pe scenă. Tocmai fusesem anunțată că mama nu mai este și trebuia să urc pe scenă. A fost foarte greu!

Să dea Dumnezeu să nu simtă nimeni acest lucru, dar ele sunt inerente, fac parte din viața noastră. Aveam o gheară în gât și îmi aduc aminte cum simțeam că mă strânge ceva și eu urma să cânt…

Am urcat pe scenă și am cântat timp de aproape o oră. Am fost puternică și am reușit să fac acest lucru în acele momente, să le cânt oamenilor, deși aflasem că mama s-a stins din viață”, a declarat Diana Matei pentru revista viva.ro.

De ce a murit mama artistei Diana Matei

Diana Matei a ascuns o perioadă bună că mama sa a încetat din viață. A murit pe 30 iulie 2022, însă a anunțat mai târziu vestea nefericită. Cântăreața a dezvăluit că timp de 6 luni s-a împărțit între spital și scenă, perioada respectivă fiind una complicată.

Vedeta a spus că femeia care a adus-o pe lume a murit din cauza septicemiei, după ce a contactat o bacterie intraspitalicească. Inițial, aceasta fusese internată în unitatea medicală cu o spodilodiscită. Ulterior, a suferit o operație de hernie de disc.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow