Diana Şoşoacă a mai pierdut doi parlamentari. În mai puţin de şase luni, S.O.S. a rămas fără opt deputaţi şi senatori
Încă doi parlamentari și-au dat demisia din S.O.S. România, partidul condus de Diana Șoșoacă. Tensiunile continuă în tabăra suveranistă.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/05/diana-sosoaca-2.jpg?#)
Doi parlamentari din partidul în fruntea căreia se află Diana Șoșoacă, S.O.S. România, au demisionat. Tabăra suveranistă pare să fie în continuare afectată de tensiuni. Luni, lidera POT, Anamaria Gavrilă, a rămas fără grup parlamentar în Senat.
Diana Șoșoacă a rămas fără doi parlamentari
De această dată, senatoarea Olga Onea și deputatul Florin Jianu din cadrul organizației S.O.S. Galați au anunțat că demisionează, potrivit B1 TV. În mai puțin de șase luni, Diana Șoșoacă a rămas fără opt deputați și senatori.
În luna februarie a acestui an, deputații Ecaterina-Mariana Szoke, Cosmin Andrei, Ştefan-Alexandru Băişanu şi Alexandrin Moiseev au renunțat la funcții. Alți doi senatori S.O.S. au trecut în rândul neafiliaților.
O altă demisie cu scandal s-a produs la finalul lunii martie. Dumitru Coarnă, liderul deputaților S.O.S. România, a părăsit grupul parlamentar din cauza comportamentului Dianei Șoșoacă.
Acesta s-a arătat revoltat în urma injuriilor și blestemelor pe care lidera S.O.S. le-ar fi adresat electoratului suveranist. De asemenea, Dumitru Coarnă s-a arătat nemulțumit de decizia partidului de a nu susține moțiunea simplă depusă de AUR împotriva lui Cătălin Predoiu.
Șefa S.O.S. România a refuzat să participe la consultările de la Palatul Cotroceni
Până acum, Diana Șoșoacă nu a reacționat cu privire la ultimele demisii din partid. În schimb, aceasta a anunțat miercuri că partidul S.O.S. România nu va participa la consultările cu președintele Nicușor Dan.
Europarlamentarul l-a acuzat pe șeful statului că invitația formulată reprezintă „o încălcare a normelor constituționale”. „Consultările Președintelui României cu partidele politice, imediat după învestire, se realizează în conformitate cu prevederile Constituției României, dar nu în temeiul art. 80 alin.2, aceasta fiind în fapt o încălcare a normelor constituționale, o forțare a Constituției României de extindere și depășire a mandatului prezidențial, sau efectiv o întemeiere eronată în drept, ceea ce este impardonabil pentru administrația prezidențială.
Se pare că tocmai cel care are obligația să vegheze la respectarea Constituției, este primul care o și încalcă sau nu o cunoaște, ceea ce este extrem de grav și incalificabil, în ambele situații”, a transmis Diana Șoșoacă.
Care este reacția ta?






