Diana Șoșoacă, mesaj de la Ambasada Rusiei la București. „Adevărul trebuie spus și cunoscut. Niciodată Rusia nu va ataca România!”

Diana Șoșoacă a fost prezentă la un eveniment desfășurat la Ambasada Rusiei la București. Ce a discutat lidera S.O.S. cu diplomații ruși

Jun 12, 2025 - 21:30
 0  1
Diana Șoșoacă, mesaj de la Ambasada Rusiei la București. „Adevărul trebuie spus și cunoscut. Niciodată Rusia nu va ataca România!”

Lidera S.O.S. România, Diana Șoșoacă, a fost prezentă miercuri la Ambasada Rusiei la București, fiind invitată la o recepție organizată de Ziua Națională a Rusiei. Europarlamentara susține că reprezentantul lui Putin la București i-a transmis un mesaj important.

Diana Șoșoacă a mers din nou la Ambasada Rusiei la București

Într-un mesaj publicat pe Facebook, însoțit de mai multe fotografii, Diana Șoșoacă spune că la eveniment s-au aflat diplomați, oficiali și personalități din România, dar și din alte țări. Printre aceștia se numără ambasadorii Venezuelei, Indoneziei, Kuweitului.

Șefa partidului S.O.S. susține că a discutat cu ambasadorul Rusiei la București, Vladimir Lipayev, care a asigurat-o că forțele Moscovei nu vor ataca vreodată România. Totodată, Diana Șoșoacă mai spune că Rusia și-a exprimat angajamentul de a respecta suveranitatea țării noastre.

„În urma unei discuții private și sincere pe care am avut-o cu Excelența Sa Vladimir Lipayev, ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse la București, am primit o asigurare directă, fără echivoc: «Niciodată Rusia nu va ataca România!»

Este mesajul oficial transmis de Federația Rusă către România cu ocazia Zilei Naționale, un angajament ferm de respectare a suveranității țării noastre și de respingere a oricărei forme de agresiune.

Un mesaj pe care l-am primit cu responsabilitate și pe care îl transmit mai departe românilor, pentru că adevărul trebuie spus și cunoscut”, se arată în mesajul publicat de europarlamentară, pe Facebook.

Lidera S.O.S. România, despre generalul Radu Theodoru: „Simbol viu al verticalității românești”

Diana Șoșoacă s-a întâlnit și cu Radu Theodoru, general în rezervă, vizat într-un dosar de trădare de țară deschis de DIICOT în luna martie. Amintim că acesta a scris mai multe cărți și articole în care neagă Holocaustul. Radu Theodoru a fost unul dintre fondatorii Partidului România Mare, în anii 90.

„M-am reîntâlnit și cu domnul general Radu Theodoru, simbol viu al verticalității românești, un om care nu a tăcut niciodată în fața trădării și care a apărat neclintit valorile națiunii”, a adăugat Diana Șoșoacă.

De-a lungul timpului, lidera S.O.S. România a avut mai multe apariții la Ambasada Rusiei la București. În iunie 2023, aceasta a participat la recepția organizată cu Ziua Națională a Rusiei, afirmând că Vestul trebuie să oprească războiul.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow