Diego Simeone a luat decizia în cazul lui Horațiu Moldovan! Ce se întâmplă cu portarul revenit la Atletico

Horațiu Moldovan a revenit la Atletico Madrid după împrumutul la Sassuolo, însă internaționalul român nu intră în planurile de viitor ale lui Diego Simeone.

Jun 10, 2025 - 18:30
 0  1
Diego Simeone a luat decizia în cazul lui Horațiu Moldovan! Ce se întâmplă cu portarul revenit la Atletico

După ce a fost titular în poarta naționalei României la înfrângerea cu Austria, Horațiu Moldovan a anunțat că va merge cu Atletico la Campionatul Mondial al cluburilor. Însă, Diego Simeone a luat o decizie neașteptată.

Decizie dură a lui Diego Simeone în cazul lui Horațiu Moldovan

În ciuda prestațiilor foarte bune avute în perioada petrecută la Sassuolo și a faptului că a pus umărul serios la promovarea echipei în Serie A, italienii nu au activat clauza de achiziționare definitivă a lui Moldovan și astfel acesta a revenit la Atletico.

Însă, veștile de la Madrid în privința sa nu sunt deloc îmbucurătoare. Antrenorul Diego Simeone pare convins că internaționalul român nu este la nivelul cerințelor sale și nu îl va lua în calcul pentru sezonul viitor.

Prima decizie în acest sens a venit chiar înainte de plecarea lui Atletico în SUA pentru Campionatul Mondial al cluburilor. Tehnicianul argentinian nu l-a inclus pe Horațiu Moldovan în lotul pentru competiția care se va desfășura în perioada 14 iunie – 13 iulie.

Atletico l-a transferat definitiv pe Musso

Diego Simeone a convocat nu mai puțin de 4 portari pentru Mondialul cluburilor. Pe lângă slovenul Jan Oblak, din lot mai fac parte argentinianul Juan Musso și tinerii spanioli Antonio Gomis și Salvador Esquivel.

Chiar înainte de plecarea în Statele Unite, Atletico Madrid a anunțat că a ajuns la o înțelegere cu Atalanta pentru achiziționarea definitivă a lui Musso, care în sezonul trecut a fost adus sub formă de împrumut. Argentinianul a semnat un contract pe 3 sezoane.

În aceste condiții, este mai mult ca sigur că Horațiu Moldovan nu va continua la formația madrilenă. Andrei Balmoș, agentul portarului român, a mărturisit că acesta este dorit atât în Italia, cât și în alte campionate.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow