Din ce își câștigă banii Gabriela Cristea după ce și-a dat demisia din televiziune: „Mă gândeam de un an de zile la asta”

Gabriela Cristea a dat cărțile pe față și a vorbit deschis despre plecarea din televiziune, dar și despre sursele sale de venit la momentul actual.

May 17, 2025 - 16:00
 0  1
Din ce își câștigă banii Gabriela Cristea după ce și-a dat demisia din televiziune: „Mă gândeam de un an de zile la asta”

Gabriela Cristea a vorbit deschis despre plecarea din televiziune și a explicat, încă o dată, motivul principal care a determinat-o să renunțe la colaborarea cu trustul Antena. Din ce își câștigă acum banii.

Din ce face bani Gabriela Cristea

Gabriela Cristea a luat pe toată lumea prin surprindere la începutul acestui an, atunci când a anunțat că se retrage, cel puțin deocamdată, din televiziune și renunță la proiectul Mireasa – Capriciile iubirii.

La acea vreme, vedeta a spus că a ales să plece pentru a petrece mai mult timp cu fiicele sale, Iris și Victoria. Cu toate acestea, au apărut speculații că ar fi existat și alte motive în spatele deciziei.

Astfel, vedeta a oferit încă o dată explicații, dezvăluind că, deși nu mai lucrează în televiziune, muncește la fel de mult. De asemenea, când vine vorba despre sursele sale de venit, a dezvăluit că nu trăiește din cofetărie – cu toate că prețurile practicate nu sunt cele mai mici. 

„Nu muncesc mai puțin de când m-am lăsat de televiziune. Stau acasă foarte puțin, stau tot timpul când sunt fetele acasă, a devenit regulă. Nu ştiu dacă o să-mi fie dor de televiziune, sunt cinstită.

Poate o să îmi fie, poate nu. Nu o să îmi fie niciodată dor de ceva care m-am putea ține departe de fetele mele. M-am amuzat când am anunțat că mă retrag, că ăsta este motivul. Toată lumea m-a sunat să îmi spună că sigur s-a întâmplat ceva. Părea aşa incredibil că renunț.

Eu mă gândeam deja de un an de zile la ruptura asta. Am pus în balanță foarte multe, și financiarul, şi cariera mea, ce pot să fac. Eu sunt o persoană activă, nu pot să stau și atunci trebuia să îmi umplu timpul cu ceva. Dacă cineva îşi închipuie că eu fac bani din cofetărie acum se înșală, pentru că deocamdată încă investim, suntem la început de drum”, a spus Gabriela Cristea, în emisiunea „Online story”, conform wowbiz.ro. 

Cum s-a despărțit de Tavi Clonda

Gabriela Cristea a vorbit și despre despărțirea de Tavi Clonda, plecat în emisiunea Tempting Fortune. Vedeta a mărturisit că momentul nu a fost unul emoționant și romantic, așa cum mulți s-ar fi așteptat.

„Da, I-am dus la aeroport, dar nu a fost o despărţire din aceea…Nu, ne-am îmbrățișat, că ai văzut cum e la aeroport, vine polițistul și zice ‘Hai, hai, hai, circulați, circulați!’.

L-am lăsat, față de cum ar pleca în mod normal, cu un minut mai mult în care ne-am îmbrățișat un pic mai mult și gata! Da și noi suntem cu romantismul, e acolo unde trebuie, dar sunt momente și momente”, a dezvăluit Gabriela Cristea.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow