Dinamo l-a convins pe Adi Mutu: „Sută la sută! Cea mai omogenă echipă”. Vorbește despre un transfer al lui Blănuță, dar îl propune pe Dzeko! Exclusiv
Adi Mutu e convins că Dinamo are șanse reale la titlu în acest sezon de SuperLiga! Analiza amplă făcută de „Briliant”
În direct la FANATIK SUPERLIGA cu Horia Ivanovici, Adi Mutu a fost întrebat, printre altele, și despre șansele lui Dinamo la titlu în acest sezon, în contextul victoriei obținute de „câini” cu scorul de 4-0 duminică seară pe Arena Națională în fața celor de la Metaloglobus.
Adi Mutu vrea la Dinamo transferuri pentru titlu
„Briliantul” a apreciat că echipa lui Zeljko Kopic este și în prezent una mai mult decât redutabilă, prin prisma jocului prestat până acum în acest sezon. În plus, fostul mare atacant a punctat că, în cazul în care dinamoviștii se vor întări serios în această iarnă, atunci în mod clar ei vor avea o șansă foarte bună la câștigarea campionatului.
„Într-adevăr, Dinamo joacă bine, și nu de acum, joacă de mult timp. Își consolidează jocul ăsta de posesie pe care îl are și bineînțeles că Metaloglobus era o echipă mult prea slabă pentru jocul lor. Dar în afară de asta cred că Dinamo e singura echipă dintre cele patru de acolo din față care a recuperat foarte mult în ultimele cinci meciuri din campionat, având trei victorii și două egaluri, fără înfrângere.
Deci echipa care a progresat cel mai mult în ultima lună jumate, strângând cele mai multe puncte, față de Rapid, care are doar o victorie în ultimele meciuri. La fel și Botoșani și bineînțeles puțin a recuperat și Craiova. Dar cele din față, Rapid și Botoșani, în ultimele meciuri scârțâie mult. În schimb Dinamo nu, s-a apropiat, e acolo la un punct și cu întăriri va avea un cuvânt de spus.
(n.r. Dacă are șanse Dinamo la titlu în cazul în care mai face câteva transferuri bune în iarnă) Sută la sută! Dinamo e o echipă competitivă și în momentul ăsta. Bineînțeles că ei au avut de suferit și în sezonul trecut, că în timpul sezonului regulat au avut o competitivitate mare, în play-off au lăsat de dorit și s-a văzut diferența de valoare, mai ales în compartimentul ofensiv, sau lipsa jucătorilor importanți, de valoare, din față. Nu au un atacant, un număr 9, la fel cum nici Rapidul nu îl are.
Deci dacă se vor face aceste transferuri de calitate, Dinamo va avea un cuvânt puternic, pentru că e echipa cea mai omogenă dintre toate”, a spus Adi Mutu la FANATIK SUPERLIGA.
Ce crede despre Mazilu, dar și despre un eventual transfer al lui Blănuță: „Atacant modest”
De asemenea, cu aceeași ocazie, Mutu a fost întrebat și cu privire la evoluțiile avute de Adrian Mazilu până în prezent sub comanda lui Kopic, iar răspunsul său a fost următorul:
„Așa și așa, eu cred că poate mult mai mult. Adică, la cum mi-l aduceam aminte de la Farul, eu cred că poate mult mai mult. Se vede că are talent, dar cred că poate mult mai mult, trebuie să fie un jucător decisiv. Dacă va atinge nivelul de la Farul, și cu un alt atacant, Dinamo devine într-adevăr periculoasă”.
Pe de altă parte, „Briliantul” nu s-a arătat încântat de posibilitatea venirii lui Vladislav Blănuță la Dinamo în această iarnă: „Eu cred că Blănuță e un jucător bun, dar nu de titlu. Lui Dinamo îi trebuie un super atacant dacă vrea să ia titlul. Eu nu cred că Blănuță poate să ajute, până acum nu a sărit de 7 goluri într-un sezon. Nu de genul ăsta de jucător are nevoie Dinamo. E un atacant modest deocamdată, nimic special”.
„Dinamo, tiki-taka de România?”. Cum a reacționat Adi Mutu
În continuare, fostul internațional român a fost întrebat dacă se poate spune într-o anumită măsură că Dinamo practică în prezent un soi de „tiki-taka românesc”:
„Da, un fel de tiki-taka românesc. Posesie, temporizare, răbdare în a construi acțiunile, nu se grăbesc, pase scurte, îi macină. Dar în multe momente ajung acolo și nu e atacantul ăla care poate să transforme multitudinea de ocazii pe care le creează Dinamo”.
Atacant-bombă propus lui Dinamo: e coșmarul României!
Nu în ultimul rând, analizând situația extrem de delicată în care se află în prezent fosta sa echipă Fiorentina, Adi Mutu a glumit și a spus că dinamoviștii ar putea să încerce să îl aducă în această iarnă chiar și pe starul bosniac Edin Dzeko, fostul adversar al naționalei României din preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026.
„Așa, la cum se prezintă, ar fi bine ca Dinamo să îl ia pe Dzeko, că tot îl țin ăia degeaba”, a mai spus Adi Mutu la FANATIK SUPERLIGA.
Cum vede Adi Mutu posibilitatea unui transfer al lui Vladislav Blănuță la Dinamo
Care este reacția ta?