Doar trei fani „tricolori” la antrenamentul României U21 din Slovacia! Şi cei trei erau să fie interzişi. Exclusiv
La primul antrenament al naţionalei U21 din Bratislava au fost prezenţi doar trei fani ai "tricolorilor". Dar, la un moment dat, cei trei au fost blocaţi de forţele de ordine.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/06/73856d58-c457-41d6-afbf-7552621f60fd.jpg?#)
România U21 a ajuns luni la Bratislava după un stagiu de pregătire de 11 zile în Austria. „Tricolorii mici” se antrenează pentru turneul final pe baza celor de la FK Raca, aflată în nordul Capitalei, pe un stadion „de judeţ”.
Doar trei fani „tricolori” la antrenamentul României U21 din Slovacia!
Accesul în tribune se face trecând printr-un bar, care a fost deschis la ora antrenamentului. FRF a anunţat că la şedinţa de pregătire pot participa şi fanii naţionalei, la primele 15 minute.
La antrenament şi-au făcut apariţia doar trei fani ai „tricolorilor”. Este vorba de un cuplu, Dani şi Bianca, respectiv Andrei, un tânăr fan care a aflat în ziua antrenamentului că poate veni să îşi încurajeze favoriţii.
O prezenţă sub aşteptări, oficialii naţionalei aşteptând mai mulţi suporteri alături la şedinţa de pregătire. Însă, cei trei au avut mult de furcă până să ajungă în tribune.
Cei trei fani, blocaţi la intrare: „Regulile UEFA sunt mai presus decât ale voastre!”
Aceesul le-a fost interzis de un steward foarte scrupulos care a transmis că UEFA nu permite accesul fanilor. Au intervenit şi cei din Federaţie prezenţi acolo, dar agentul a fost greu de convins:
„Regulile UEFA sunt mai presus decât ale voastre!”, a transmis zeflemitor stewardul. A fost nevoie ca oficialii să îi arate confirmarea de la forul continental că antrenamentul se poate disputa cu fanii în tribună.
Au venit de la 800 de kilometri să îi susţină pe „tricolorii mici”: „Ne-am mai luat câteva zile libere!”
Daniel şi Bianca vin din Neuberg. Ei şi-au luat concediu pentru meciurile echipei naţionale. Mai întâi au fost la Viena, la confruntarea de pe Ernst Happel, pierdută de „tricolori” cu 1-2.
Apoi, au decis să vină şi la primul meci al naţionalei U-21, împotriva Italiei, programat miercuri, de la ora 22:00, la Trnava, spunând că au făcut un efort mare ca să poată ajunge:
„După meciul de la Viena ne-am spus că o să ne mai luăm câteva zile libere să ajungem şi în Bratislava. Este foarte aproape şi am vrut să venim.
Suntem la 700 de kilometri de casă, dar am zis că vrem să vedem şi meciul cu Italia. Suntem şi cu copii, dar nu i-am adus şi la antrenament.
După meciul cu Italia nu mai putem sta. Joi dimineaţa ne vom întoarce”, ne-a povestit Dani, care purta, alături de soţia lui, echipamentul echipei naţionale.
Mesaj de mulţumire pentru cluburile care au format jucătorii! A lipsit cea mai galonată echipă
„Tricolorii” mici au intrat pe teren cu un banner pe care scria „Mulţumim”, fiind ilustrate toate siglele echipelor care au contribuit la formarea jucătorilor convocaţi de Pancu.
Dar de pe banner lipsea chiar unul dintre cele mai importante cluburi ale Europei, AC Milan, club la care evoluează în acest moment fundaşul central Matteo Duţu.
România va juca primul meci de la Campionatul European U21, miercuri, de la ora 22:00. „Tricolorii” vor întâlni Italia, la Trnava. Apoi, vor juca sâmbătă cu Spania (ora 19:00) şi marţi împotriva Slovaciei (ora 22:00).
Doar trei fani "tricolori" la antrenamentul României U21 din Slovacia!
2,33 este cota FORTUNA pentru pronosticul ”ambele marchează şi peste 2,5 goluri” la meciul Italia U21 – România U21 de la Campionatul European de Tineret
Care este reacția ta?






