Doi polițiști au fost răniți într-un accident rutier, în Sibiu. Au intrat cu mașina într-un cap de pod
Un accident rutier a avut loc în Sibiu, iar doi polițiști au fost răniți. Aceștia au intrat cu vehiculul într-un cap de pod.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/07/accident-politie.jpg?#)
În județul Sibiu a avut loc, joi, un accident rutier. În urma impactului, doi polițiști au fost răniți. Șoferul vehiculului a intrat cu mașina într-un cap de pod.
Doi polițiști, răniți într-un accident rutier, în Sibiu
Accidentul rutier s-a produs joi, 3 iulie, în jurul orei prânzului, pe DN1, în zona localității Bradu. A fost implicat autoturismul Poliţiei Locale Avrig, transmite Agerpres.
Conducătorul vehiculului, în vârstă de 57 de ani, a intrat cu acesta într-un cap de pod. Bărbatul a pierdut controlul direcției de deplasare, ieșind în afara părții carosabile.
Șoferul și pasagerul din vehicul, un bărbat în vârstă de 35 de ani din Avrig, au suferit răni în urma impactului. Cei doi au fost transportați la spital la scurt timp după producerea accidentului.
“Din primele verificări efectuate la faţa locului, poliţiştii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe DN 1, un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Mârşa, din cauze care urmează a fi stabilite, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a lovit un cap de pod şi a ieşit în afara părţii carosabile.
În urma accidentului, conducătorul auto şi un pasager (bărbat în vârstă de 35 de ani, din Avrig) au suferit vătămări corporale, fiind transportaţi la spital, conştienţi. Autoturismul implicat în autoaccident aparţine Poliţiei Locale Avrig”, a transmis Isabela Brad, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu.
Ambii acuză dureri lombare
Polițiștii rutieri au ajuns la fața locului pentru a efectua cercetări în legătură cu împrejurările producerii accidentului. Au intervenit și un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ la locul accidentului.
Bărbatul de 57 de ani a fost preluat de echipajul SMURD, acuzând dureri lombare. Acesta a fost transportat la UPU Sibiu în stare conștientă. La rândul său, bărbatul de 35 de ani, care a suferit un traumatism lombar, a fost preluat de ambulanța SAJ pentru a fi transportat la o unitate medicală.
Care este reacția ta?






