Donald Trump, război total cu Elon Musk. Președintele american amenință că îl va deporta pe miliardar: „Monstrul va fi nevoit să îl mănânce”
Donald Trump amenință că îl va deporta pe Elon Musk, după ce acesta i-a criticat proiectul de buget. Conflictul dintre cei doi pare departe de a se termina.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/07/donald-trump-elon-musk-1.jpeg?#)
Președintele SUA Donald Trump și cel mai bogat om din lume, Elon Musk, sunt într-un război total. Recent, liderul de la Casa Albă a amenințat că îl va deporta pe afacerist, după ce acesta a criticat vehement proiectul de buget propus de administrația republicană.
Donald Trump, război total cu Elon Musk. Amenință că îl va deporta
Relația dintre cei doi s-a rupt complet în ultimele luni. Deși au fost aliați în trecut, ba chiar au făcut echipă, acum își transmit mesaje dure și critici aproape zilnic. Musk susține că bugetul republican e „o rușine națională” și amenință că va face campanii împotriva celor care îl susțin.
În replică, Trump a pus la îndoială banii guvernamentali pe care i-a primit Musk, sugerând că ar putea fi nevoit să se „întoarcă acasă” în Africa de Sud. Apoi, întrebat de reporteri dacă îl va deporta pe omul de afaceri, președintele a răspuns:
Donald Trump: „DOGE este monstru care ar putea fi nevoit să îl mănânce pe Elon”
„Nu știu. Va trebui să aruncăm o privire. S-ar putea să fie nevoie să-i punem DOGE lui Elon. Știți ce este DOGE? DOGE este monstrul care ar putea fi nevoit să se întoarcă și să-l mănânce pe Elon”, a declarat președintele american.
Într-o postare pe X, miliardarul a scris că persoanele care au făcut campanie pentru reducerea cheltuielilor și care au susținut proiectul de lege „ar trebui să-și plece capetele de rușine” și i-a avertizat pe republicani că vor pierde alegerile de anul viitor, scrie Themirror.com.
Bugetul propus de republicani este criticat dur și de democrați. Potrivit acestora, legea avantajează super-bogații, în timp ce taie din accesul la servicii de sănătate și educație pentru oamenii de rând. Un alt punct controversat din document este lipsa reglementării AI, prelungită pentru mai mulți ani.
Trump insistă că bugetul e „o măsură de eliberare fiscală pentru popor”. Cu toate acestea, vocile critice din ambele tabere spun că este doar un favor uriaș pentru marile companii și industria tech. Se pare că și Elon Musk, fost beneficiar al unor contracte guvernamentale, se simte acum trădat de fostul său amic.
Care este reacția ta?






