Donald Trump vrea cu orice preț Groenlanda, și-a trimis fiul să “prospecteze” insula. În replică, Regele Danemarcei a schimbat stema țării

Intențiile lui Donald Trump de a cumpăra Groenlanda sunt serioase. Viitorul lider de la Casa Albă și-a trimis fiul în insulă. Măsura luată de Regele Danemarcei.

Jan 7, 2025 - 16:30
 0  4
Donald Trump vrea cu orice preț Groenlanda, și-a trimis fiul să “prospecteze” insula. În replică, Regele Danemarcei a schimbat stema țării

La două săptămâni după ce Donald Trump și-a exprimat clar dorința de a prelua Groenlanda de la Danemarca, fiul său ajunge într-o vizită în insulă. A venit și o replică administrativă din partea Regelui danez.

Donald Trump Jr, trimis de tatăl său în Groenlanda

Încă din perioada primului său mandat la Washington, Donald Trump și-a dezvăluit ambițiile expansioniste legate de Groenlanda, cea mai mare insulă daneză.

Apoi, pe 23 decembrie 2024, președintele republican și-a reafirmat interesul în a cumpăra insula acoperită cu gheață în proporție de 80% și locuită de mai puțin de 60.000 de oameni.

Cu două săptămâni până la instalarea oficială în funcția de cel mai puternic om al planetei, Trump face o nouă mișcare interesantă și de impact. Acesta l-a trimis pe fiul său în insula daneză.

Marți, 7 ianuarie, Donald Trump Jr. a sosit în capitala Groenlandei, Nuuk. Acesta a aterizat cu un avion privat la ora locală 12.50, potrivit unui flux live de la aeroportul din Nuuk, citat de Reuters.

Deplasarea lui Trump Jr. în insulă este una privată, a declarat pentru Reuters secretarul permanent pentru afaceri externe al insulei, Mininnguaq Kleist. ”Nu am fost informați cu privire la natura programului său și, prin urmare, aceasta este o vizită privată”, a declarat Kleist.

Regele Danemarcei a schimbat stema țării, pe fondul declarațiilor viitorului șef de la Casa Albă

În decembrie 2024, prim-ministrul insulei daneze, Mute Egede, a reacționat dur față de poziția lui Trump. El a spus clar că ”Groenlanda nu este de vânzare”. ”Groenlanda este a noastră. Nu suntem de vânzare și nu vom fi niciodată de vânzare. Nu trebuie să pierdem lunga noastră luptă pentru libertate“, a declarat oficialul, citat de Reuters.

În prezent, a venit o măsură și de la cel mai înalt nivel al statului danez. Regele Danemarcei, Frederik, a uimit pe toată lumea schimbând stema regală. A luat această măsură pentru a prezenta mai proeminent Groenlanda și Insulele Feroe. Acest pas a fost văzut de analiști ca un răspuns indirect adresa lui Donald Trump.

Timp de o jumătate de mileniu, stemele regale daneze prezentau simbolul Uniunii Kalmar dintre Danemarca, Norvegia și Suedia, care a fost organizată din Danemarca între 1397 și 1523.

După reconfigurarea regală, coroanele au fost îndepărtate și înlocuite cu un urs polar și un berbec mai vizibil decât anterior. Acest demers ar fi fost făcut pentru a simboliza Groenlanda și Insulele Feroe.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow