Drumul expres din România, așteptat de milioane de șoferi, este la un pas de a fi finalizat. În curând, în zonă, se va construi și un aeroport

În curând, șoferii din România vor putea circula pe unul dintre cele mai așteptate drumuri expres. Anunțul a fost făcut de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Mar 13, 2025 - 10:00
 0  1
Drumul expres din România, așteptat de milioane de șoferi, este la un pas de a fi finalizat. În curând, în zonă, se va construi și un aeroport

Vești bune pentru șoferii din România. Lucrările la unul dintre cele mai importante drumuri expres de la noi din țară sunt aproape finalizate.

150 de muncitori și 210 utilaje lucrează la finalizarea unui important drum expres din România

Infrastructura din România face pași importanți spre extindere. Miercuri, ministrul Transporturilor a anunțat că, în curând, unul dintre cele mai așteptate drumuri expres este pe punctul de a fi finalizat.

Potrivit lui Sorin Grindeanu, lucrările pe șantierul aferent Drumului Express Brăila-Galați sunt gata în proporție de 90%. Proiectul are o valoare de 449.42 milioane de euro, fără TVA și a fost finanțat prin Programul Transport 2021-2027.

Stadiul lucrărilor avansează, ministrul Transportului anunțând că, momentan, constructorul se ocupă de montarea tablierului metalic la podul de peste Siret. Acesta este al doilea pod hobanat ca mărime din țară, primul loc revenind podului de la Agigea.

”Stadiul lucrărilor pe şantierul Drumului Expres Brăila-Galaţi (10,76 km) a ajuns la 90%! Constructorul român montează la ora actuală tablierul metalic la podul hobanat peste râul Siret (al doilea pod hobanat ca mărime din România, după podul Agigea).”, a transmis ministrul Transporturilor.

În zona Galați-Brăila se va construi un aeroport

Drumul Express Brăila-Galați are o lungime de 10.76 kilometri. Datorită lui, zona va cunoaște o dezvoltare economică substanțială. În plus, conectivitatea dintre cele două județe se va îmbunătăți și ea semnificativ.

Nu doar drumul expres este un mare plus pentru această zonă, ci și viitorul aeroport. În curând, în zona Galați-Brăila se va construi un nou aeroport, menit să asigure conexiuni aeriene cu unele dintre cele mai importante orașe din România și nu numai.

Aeroportul din această zona va avea o suprafață de 250 de hectare. Potrivit președintelui  Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, aeroportul a fost un proiect așteptat cu sufletul la gură de locuitorii din Galați, Brăila, Vrancea, dar și din zona raionului Cahul.

”Am reuşit, după multe luni de negocieri şi multe drumuri la Bucureşti, să trecem de o etapă foarte importantă, şi anume obţinerea acordului de la ROMATSA, de delimitare a spaţiului aerian al aeroportului. (…) Aeroportul urmează să fie construit pe un teren aflat între Braniştea, Slobozia Conachi şi Tudor Vladimirescu.”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, conform Mediafax.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow