Dumitru Dragomir, avertisment șocant pentru Neluțu Varga: „Dacă-i schimbă pe ăștia, la anul CFR Cluj joacă în Liga 2!”
Dumitru Dragomir trage un semnal de alarmă la CFR Cluj. Fostul șef LPF l-a avertizat pe Neluțu Varga, care ar putea ajunge în Liga 2 cu echipa din Gruia
Dumitru Dragomir se teme pentru viitorul lui CFR Cluj și i-a dat un avertisment sumbru lui Neluțu Varga. Fostul președinte LPF ia în calcul ca echipa din Gruia să retrogradeze la finalul acestui sezon.
CFR Cluj, în Liga 2? Avertisment șocant pentru Neluțu Varga de la Dumitru Dragomir
După 2-2 în Gruia, CFR Cluj și FCSB au rămas în zona „fierbinte” a clasamentului. Ambele au câte 5 puncte și sunt pe locurile 14, respectiv 13. La gazde, Neluțu Varga vrea să facă revoluție și să numească un nou responsabil cu transferurile. Este vorba despre fostul fotbalist francez Mikael Silvestre, alături de care a văzut derby-ul de duminică. Dumitru Dragomir nu vede de bun augur această mutare și trage un semnal de alarmă pentru ardeleni.
„Probleme au toate. Eu aș scoate în evidență două echipe. FC Argeș și U Cluj. Este seriozitate acolo. Ăsta, mutul ăsta de Sabău, ăsta e antrenor mare. Mare, țineți minte ce vă spun! Așa cum ăștia de la Pitești au președinte.
(n.r. – De ce nu a făcut Sabău vreo performanță?) N-are bani. Primăria poate să se lupte cu Becali, cu ăla de la Craiova? Boc are puncte, nu are bani.
(n.r. – Ce face Neluțu Varga cu CFR?) Neluțu își cântărește aurul, e bine mersi. Deocamdată s-a dus să facă rost de bani mulți.
Dacă îl schimbă pe Zamfir și pe Balaj și pe Mara și pe Bilașco… Dacă îi schimbă pe ăștia patru, la anul joacă în play-off-ul din Liga 2, cu CSA Steaua, fără drept de promovare.
Se duce el să joace cu el cu Mandorlini ăsta? Erau în țară vreo 3-4 antrenori… Ei nu au nevoie de antrenori conflictuali. Au nevoie de d-ăștia liniștiți. (n.r. – Ca la FCSB) Da. Păi d-asta îi și ține”, a declarat Dumitru Dragomir, în exclusivitate la „Profețiile lui DON Mitică”.
ISI REVIN FCSB si CFR Cluj?! | VERDICTUL lui Mitica Dragomir despre PLANUL lui Nelutu Varga
Care este reacția ta?